Din cuprinsul articolului
Mădălina Manole, unul dintre cei mai cunoscuţi astrologi din mass-media, a murit luni seara, la doar 39 de ani, cauza oficială a decesului nefiind cunoscută încă.
Anunțul trist al morții sale fost făcut de familia sa pe rețelele de socializare.
Mădălina Manole a murit subit la doar 39 de ani
„Așa cum, probabil, unii dintre voi au aflat deja, Mădă a plecat aseară într-o lume mai bună. Vom reveni cu informații despre ziua când ne vom despărți, doar fizic, de ea, imediat ce vom avea detalii. Vă mulțumim!”, a transmis familia Mădălinei.
Astrologul s-a stins din viață fulgerător, iar moartea acesteia i-a îndoliat pe toți cei care au cunoscut-o și care au lucrat cu ea.
Conform primelor informații, se pare că Mădălina a murit în urma unui stop cardio-respirator. Surse din apropierea familiei spun că Mădălina Manole a fost internată în 2022 suferind de „colică abdominală, deshidratare completă și blocaj renal”, potrivit antena1.ro.
A lucrat în presă
Deşi era inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, astrologia era profesia ei de suflet. Până să devină astrolog cu diplomă, Mădălina Manole căpătase experienţă în presă.
A făcut televiziune, apoi s-a îndreptat către print şi online. De câţiva ani, descifra tainele Universului, fiind astrolog cu diplomă.
Până să ajungă la profesia pe care a îndrăgit-o atât de mult, însă, Mădălina a lucrat la televiziune Pro TV, TVR 2, Look TV și Digi 24. Ulterior, aceasta s-a îndreptat către print şi online. A scris la mai multe reviste, unde a realizat rubrica dedicată horoscopului, conform tvr.ro.
„Iubesc să scriu, să vorbesc şi să ajut oamenii, dar nu ştiam cum să le îmbin. Formula magică, astrologia, am descoperit-o de mică, însă abia după ce mi-am pus câteva (multe) întrebări existenţiale şi după ce experienţele vieţii mi-au rămas fără explicaţie, am pornit să descifrez misterele Universului”, spunea Mădălina Manole.
Dumnezeu s-o odihnească!