Din cuprinsul articolului
Astrologul Alina Bădic a prezentat astrograma României care anunță vindecări, tensiuni sociale, dar și întoarcere la un punct zero în care vor trebui făcute câteva plăți karmice.
Bădic a vorbit și despre tabloul general al lumii și cum se clasează țara noastră în raport cu tensiunile din lumea întreagă.
Alina Bădic: Ne aflăm într-un proces de vindecare puternică
„Din fericire, harta României este foarte frumoasă și foarte echilibrată. Semnificațiile sunt extraordinar de profunde. Pentru România, este un moment acum în care pare să se încheie un ciclu de vindecare. Noi avem un Chiron pe ultimele grade, în semnul Peștilor, un Chiron, care acum este tranzitat de Neptun, care se găsește pe gradul 359 în Pești.
Asta înseamnă că suntem într-un proces de vindecare puternică, ca și țară vorbesc, și mai înseamnă ceva. Ne întoarcem la punctele zero, adică sunt tot felul de evenimente karmice, care au avut loc de-a lungul timpului în lume, nu numai în România, dar și în România, care au adus ceva distructiv, morți, lucruri neplăcute, care au ieșit la suprafață și acum este un fel de moment zero pentru că planetele mari se găsesc pe cuspidă între zodii, iar acest Neptun, care este responsabil cu divinitatea, este pe ultimul grad din cele 360 °.
Acest lucru înseamnă că ne întoarcem acolo unde, la un moment dat, au avut loc lucruri distructive și trebuie să reluăm de acolo.Este vorba despre un fel de plată karmică.
În al doilea rând, trebuie onorate anumite morți, anumite sacrificii umane, adică dacă pe parcursul timpului au avut loc tot felul de lucruri mai puțin plăcute, acum revenim și trebuie să suportăm nu neapărat noi, ca țară, dar peste tot în lume, se suportă aceste plăți karmice, nu este de negociat.
Un alt aspect al perioadei, este foarte greu să negociem. România beneficiază de aspecte foarte prietenoase. Este o țară cu un grad destul de mare pe zona legată de credință. Deci tot ceea ce ține de credință, este extraordinar de puternic. România are un Saturn pe Grad Anaretic în semnul Leului. Asta înseamnă că suntem legați karmic de șefii statului.
Trebuie să înțelegem ce se întâmplă în lume
Pe undeva, trebuie să înțelegem tot ceea ce se întâmplă în lume, pentru că acum nu mai este un moment în care ne putem rupe și putem funcționa izolat. Este un moment în care suntem interconectați. Este un moment foarte puternic.
De asemenea, Harta României are acum o altă configurație astrală deosebit de puternică, un Uranus de tranzit quadrat cu Uranus Natal, un aspect care vorbește despre faptul că există tot felul de confruntări, există tot felul de conflicte destul de puternice, pe care pe undeva trebuie să le înțelegem, pentru că, în ciuda agresivității perioadei, noi trebuie să găsim Forța Binelui.
Alina Bădic: Există un conflict interesant pe Pământ. Pot apărea și forțe diabolice și destructive
Iar România se găsește într-un moment de maximă forță pe zona legată de vindecare și la nivel subtil se reașează această matrice, atât matricea țării, cât și matricea la nivel global.
Există un conflict foarte interesant, acum, pe Pământ, de aceea au fost în lume tot felul de situații din acestea, descărcări de pământ și așa mai departe. Adică Saturn, care este guvernator de semn de pământ, de Capricorn, în semn de apă, și Pluto, guvernator de Scorpion, de semn de apă, în semn de pământ, în semnul Capricornului.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă faptul că se confruntă imaterialul cu materialul, deci acolo unde au fost de-a lungul ultimei perioade confruntări, acolo unde a fost conflict între Bine și Rău, acum lucrurile trebuie să se aleagă într-un fel. Pentru că pot apărea și forțe diabolice, pot apărea și forțe distructive.
România este într-un con de lumină foarte frumos și foarte luminos
După părerea mea, România este într-un con de lumină foarte frumos și foarte luminos, pentru că avem aspecte care arată protecție divină. În primul rând, acest Chiron pe însuși semnul credinței, pentru România, dar asta nu înseamnă că nu asistăm și noi, pentru că România este caracterizată de foarte multă iubire față de oameni, nu întâmplător în țara noastră au loc atâtea pelerinaje și oamenii se îndreaptă atât de puternic către zona aceasta legată de credință.
Și totuși, bulversări la nivel mondial vor fi la un nivel destul de puternic, iar această detașare de o idee obsesivă, care ne leagă de material, care este dată de acest Pluto pe grad fatidic, nu se va termina atât de repede.
Din punctul meu de vedere, concluzia este aceea că trebuie să acceptăm că facem parte din ceva mult mai complicat și că va trebui să urmărim tot acest proces până la capăt. Nu ne putem dezice sub nicio formă, chiar și dacă rămânem undeva izolați, de tot ceea ce se întâmplă acum în lume, pentru că este șansa noastră să ne reconectăm la Univers”, a spus Alina Bădic, la B1TV.