Astmul alergic, dermatita atopică, rinita alergică pot avea terapii comune deoarece mecanismul patogenic este comun. În ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe cazuri de astm și astm sever la copii dar, din fericire, și terapii biologice care să permită controlul bolii.
”Astmul este o boală heterogenă, deoarece mecanismele care stau la baza lui sunt diferite. În momentul de față, mecanismele imunologice care fundamentează generarea astmului îl împart în eosinofilic (cu forma alergică și non- alergică) și cel fără eosinofile, mai puțin cunoscut.
Astmul dificil de controlat este cel în care tratamentul nu duce la controlul bolii decât la valori foarte mari de terapie și poate nici atunci, necesită adăugarea, ca antiinflamator, a corticosteroidului, cu toate efectele sale secundare, iar calitatea vieții persoane afectate este alterată foarte mult.
În cadrul acestui astm dificil există o categorie mică în procente de astm sever prezent și la 4,5% din copii și 10% din adulți. Deși sunt puțini pacienți, costurile terapiei și controlului bolii sunt extrem de mari.
La copii, astmul atopic poate fi sever de la debut și poate avea asociate multe comorbidități care trebuie identificate și investigate. Când vorbim de medicina de precizie, diagnosticul fiind pus pe baza patogeniei, trebuie caracterizat fenotipul și trebuie trecut către endotip pe baza biomarkerilor – pentru a se putea identifica cea mai bună terapie țintită. Mai mult, există markeri care ne pot spune și care va fi evoluția bolii”, a explicat prof. dr. Carmen Bunu Panaitescu, UMF Timișoara.
În momentul de față există fie în cercetare, fie deja în practică, o multitudine de terapii biologice bazate pe anticorpii monoclonali, care țintesc mecanismul patogen esențial.
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…
În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…
Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…
Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…