Categories: Stil de viaţă

Astenia de toamnă – afecțiune reală sau lene de sezon?

Din cuprinsul articolului

Astenia de toamnă. Toamna este un anotimp de tranziție către sezonul rece. Ziua începe să scadă, intensitatea luminii se reduce treptat, iar temperatura scade până la pragul înghețului.

Reducerea intensității luminii provoacă diferite schimbări în organism: producția de serotonină (hormonul fericirii) scade, vitamina D se fixează mai greu (deficitul acestei vitamine este una dintre cauzele lipsei de energie, a slăbiciunii musculare sau anxietății) și este stimulată, conform unor studii, producția de melatonină (hormonul somnului).

Astfel, tonusul general al organismului scade, putând apărea modificări și la nivelul dispoziției, deoarece organismul se pregătește de „hibernare”.

Încă de pe vremea lui Hipocrate s-a afirmat că, vremea este doar un factor favorizant sau declanșator al unui proces patologic și nicidecum un factor cauzator! Este firesc să devenim <mai leneși> începând din toamnă și până în iarnă, deoarece funcțiile organismului se adaptează condițiilor climaterice, fiziologia organismului se schimbă, respectiv încetinește, pentru a-și păstra căldura și energia de care are mai multă nevoie decât în celelalte anotimpuri.

Dar de aici, de la pregătirea firească a organismului pentru perioada de iarnă și până la patologia <astenia de toamnă> și, eventual, <depresia de iarnă> mai e mult. Astfel, putem vorbi despre astenie de toamnă doar în cazul persoanelor cu un echilibru funcțional mai slab, cu o rezistență generală diminuată și cu o redusă capacitate de adaptare la factorii de mediu. iar în acest caz astenia de toamnă nu este o tulburare în sine, ci un semn important al altor tulburări.”, explică Alexandra Siru, psiholog.

Astenia de toamnă sau lenea de sezon

Persoanele sănătoase manifesta doar o „lene de sezon” care trebuie tratată cu înțelegere și detașare, nu cu îngrijorare sau autoblamare, pentru că aceste atitudini pot escalada în stress, anxietate sau chiar depresie.

În mediul rural se respectă mult mai bine ritmul biologic al organismului, în raport cu anotimpurile. Astfel, vara se doarme mai puțin și se mănâncă mai ușor, însă iarna se doarme mai mult și se mănâncă mai consistent. Viața în mediul urban, în societatea actuală, nu ne permite, din păcate, sa ne ascultam corpul. El trebuie să dea randament indiferent de anotimp si de resurse, așa că este deseori forțat, împotriva fiziologiei, ceea ce explică și creșterea numărului de probleme de sănătate, mai ales la oamenii tineri.

Psihologul Alexandra Siru ne spune cum ne putem ajuta organismul în sezonul rece:

– culcați-vă mai devreme, astfel încât să prindeți somnul odihnitor începând cu orele 22.00 – 22.30;

– ieșiți în pauza de prânz afară, la aer și lumină;

– mențineți câteva activități plăcute în aer liber, împreună cu persoane dragi;

– reduceți mâncarea de tip fast-food (din cauza încetinirii metabolismului poate apărea creșterea în greutate care poate accentua „încetineala” și poate afecta stima de sine);

– consumați banane și ciocolată neagră (conform unor studii stimulează secreția de serotonină);

– sau, mai bine, consultați un nutriționist care vă poate sfătui ce alimente vă ajută organismul în această perioadâ.

Nu în ultimul rand, este bine să petreceți timp de calitate în realitate, nu virtual, cu familia si prietenii, sau să vă stimulați buna dispoziție uitându-vă la comedii, de exemplu.” adaugă specialistul.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

32 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: