Din cuprinsul articolului
Astenia de toamnă, realitate medicala sau un mit? Astenia de toamna sau depresia sezonieră este un fenomen real, care afectează multe persoane. Efectele sunt resimțite diferit de oameni, în functie de predispozitia fiecarei persoane. Cât de periculoasă este astenia de toamna? Se poate trata? Un medic specialist în psihiatrie a venit cu explicația.
“Un studiu recent, realizat pe populația care locuiește în nordul Europei, unde clima este temperata, cu multe zile întunecate, unde soarele nu se arata pe cer, a scos în evidenta faptul că aceasta caracteristica a vremii are un impact asupra stării de spirit. Cei care locuiesc într-o astfel de clima au o predispoziție mai mare spre dezvoltarea unor stări de tristețe, depresie sau anxietate”, spune Catalina Hogea, medic specialist psihiatrie în cadrul clinicii Neuroaxis.
Astenia de toamna nu este periculoasa și nu reprezintă un risc în sine?
Poate fi un semnal de alarma pentru o serie de afecțiuni afective care se manifesta mult mai puternic sau sunt provocate în acest cadru. Pentru o persoana care are predispoziție pentru tulburări afective, de la astenie la depresie este un singur pas.
Daca simptomele asteniei creează un disconfort prea mare, este indicata consultatrea unui medic psihiatru sau a unui psiholog.
“Persoanele care sunt deja într-un proces terapeutic, dar care resimt astenia foarte puternic, ar putea avea nevoie și de un consult psihiatric”, spune Dr. Catalina Hogea.
Astenia de primavera este un fenomen la fel de real că și astenia de toamna. Însă, nu este resimțită la fel de clar și nu provoacă stări aproapiate cu cea de tristețe sau depresie, pentru că organismul se resimte mai mult când face trecerea la o clima mai rece. Toamna, astenia are că efect diminuarea vitalității, în timp ce primăvara, vitalitatea, treptat, creste.
Astenia de toamna simptome
Odată cu venirea toamnei, organismul tău se resimte și poți experimenta următoarele stări specifice asteniei de toamna:
Se poate preveni astenia de toamnă?
Fiind vorba de vreme, care nu intra în controlul omului, astenia nu poate fi evitata. Însă, daca știi că venirea toamnei te poate influenta, te poți pregăti pentru astenie prin următoarele acțiuni:
La nivel de senzație, astenia poate fi confundata cu anemia sau cu stresul cotidian. Sub simptologia asteniei de toamna se pot ascunde o serie de tulburări afective, pe care ar fi bine să nu le ignori.
Ai grija de starea ta afectiva și ia masuri din timp pentru a te bucura de fiecare sezon în parte, potrivit sursei citate.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…