Documente medicale necesare pentru început de an şcolar. Ministerul Sănătăţii a oferit recomandări la început de an şcolar referitoare la documentele medicale necesare, indicaţii pentru realizarea triajului în şcoli şi o listă de reguli de igienă.
Părinţii trebuie să acorde atenţie stării de sănătate a copiilor şi să nu-i trimită la şcoală atunci când există simptome de viroză respiratorie, febră sau dureri în gât.
Acelaşi lucru se va aplica şi profesorilor cu simptome respiratorii.
Avizul epidemiologic şi adeverinţa medicală sunt necesare doar la înscrierea într-un nou ciclu de învăţământ.
Președintele Asociației Române pentru Educație Pediatrică din Medicina de Familie, doctor Raluca Ghionaru, spune că, în primul rând, este bine să se verifice dacă cei mici și viitorii școlari au făcut toate vaccinurile din programul de imunizare disponibile vârstei acestora.
Raluca Ghionaru: Deja la 6 ani, când intrăm în clasa pregătitoare, programul național de imunizare este relativ complet, adică până la 11 ani avem o pauză în acest program. Dacă nu au aceste vaccinuri, din punct de vedere legal, în acest moment, ei pot intra în colectivitate.
Riscul este, pe de o parte, pentru copilul care e nevaccinat, pentru că e expus unor boli care au potențial de a evolua sever, uneori cu deces -şi, iată, avem câteva exemple acum în România: este rujola, este tusea convulsivă, care a avut foarte multe cazuri și unele dintre ele severe. De asemenea, există și riscul de a îmbolnăvi copiii care nu se pot vaccina din diverse motive sau care au imunodepresie.
Medicul a mai adăugat că avizul epidemiologic și adeverința medicală se solicită doar la înscrierea în ciclul de învățământ, adică la creșă, la intrarea în primul an de grădiniță, la clasa pregătitoare, la clasa a V-a la liceu și la înscrierea la facultate.