Sari la conținut

Evită neapărat acest fruct dacă iei medicamente. Cele mai periculoase asocieri între alimente și medicamente

Din cuprinsul articolului

Atenție la asocieri între alimente și medicamente! Interferenţele între alimente şi medicamente sunt extrem de multe. Iată câteva combinaţii periculoase!

1. Medicamente banale precum fenobarbitalul care se iau concomitent cu contraceptivele orale le anulează efectul, în vreme ce altele (spre exemplu metronidazolul sau eritromicina) le pot creşte efectul.

2. Unele antibiotice (în special tetraciclinele) nu e bine să fie combinate cu laptele sau diverse produse lactate. Nu este bine să se combine tetraciclinele cu iaurt, lapte, brânză, cu medicamente antiacide sau cu produse pe bază de fier.

3. Evită grepfruitul dacă iei antibiotice, medicamente pentru colesterol, antitusive şi anticonvulsivante
Sucul de grapefruit încetineşte procesul de metabolizare corectă a medicamentului de către ficat şi accentuează apariţia efectelor adverse. De assmenea, potrivit ultimelor cercetări, grepfrutul interacţionează cu peste 200 de medicamente, scăzându-le eficienţă. Aşadar dacă urmezi un tratament medicamentos, încearcă să eviţi sau să consumi doar ocazional acest fruct.

4. În cazul combinaţiei dintre medicamente şi alcool, reacţiile adverse care pot rezulta sunt extrem de complexe. O problemă o reprezintă faptul că alcoolul face ineficiente unele medicamente, spre exemplu penicilinele. Mai precis, alcoolul interferează cu Penicilina G, Penicilina V, Ampicilina, Amoxicilina, Oxacilina, Dicloxacilina, Cloxacilina şi nu generează probleme la antibiotice precum tetracicline, cloranfenicol, eritromicină, gentamicină, kanamicină etc.

Asocieri între alimente și medicamente

5. Medicamentele toxice pentru inimă, ficat, sistemul nervos central nu trebuie nici ele asociate cu alcoolul. Acesta este toxic în principal pentru sistemul nervos central, ficat, stomac, inimă. Aşa că toate medicamentele care prezintă toxicitate pentru aceste zone ale corpului nu trebuie asociate cu alcoolul pentru că, în mod firesc, creşte riscul apariţiei acestor efecte toxice. E şi cazul paracetamolului, care luat în doze mari e toxic pentru ficat, în consecinţă combinaţia alcool – paracetamol trebuie evitată.

6. Administrarea în acelaşi timp de suplimente pe bază de echinaceea, calciu, fier şi alte medicamente ar putea avea efecte adverse, atenţionează un studiu.

Acelaşi impact l-ar putea avea şi administrarea de remedii pe bază de seminţe de in, magneziu sau ginko biloba în combinaţie cu alte tipuri de medicamente, menţionează studiul.

Cercetătorii sugerează că aceste combinaţii ar putea determina probleme severe inimii, dureri în piept, abdominale sau de cap, în special în rândul persoanelor care fac tratamente pentru sistemul nervos sau cardiovascular.

De asemenea, persoanele care se tratează cu insulină, aspirină, digoxin au menţionat efecte adverse în momentul în care le-au combinat cu alte remedii sau suplimente.

7. Ceaiul de sunătoare interacţionează cu anumite medicamente
Nu consuma ceai de sunătoare dacă iei medicamente tonicardiace, antiastmatice, antiulceroase, imunodepresive, contraceptive orale, medicamente anti-SIDA pentru că acesta scade efectul medicamentelor.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel