Categories: Ştiri sănătate

Asociația Unu și Unu aduce F.I.N.E. în România! Platforma este valabilă începând din 15 septembrie

Asociația Unu și Unu aduce F.I.N.E. în România! Platforma specială pentru formarea profesională a cadrelor medicale din secțiile de neonatologie, valabilă începând din 15 septembrie.

Începând de marți, 15 septembrie, Asociația Unu și Unu, Asociatia națională a nou-născuților prematur sau bolnavi și îndelung spitalizați la naștere și a familiilor lor anunță lansarea platformei online de curs:  PROGRAMUL EDUCAȚIONAL: Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului, F.I.N.E. Nivel 1 (Family and Infant Neurodevelopmental Education).

 

Asociația Unu și Unu aduce F.I.N.E. în România! Ce este și cui se adresează

Curriculum F.I.N.E. se adresează profesioniștilor din domeniul sănătății neonatale și are ca scop formarea profesională continuă pentru creșterea calității serviciilor medicale acordate în terapia intensivă neonatală. Acordarea de îngrijiri în conformitate cu principiile Family Centered Care contribuie la creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului, prin includerea familiei în acordarea îngrijirilor, încă din spital.

F.I.N.E (Family and Infant Neurodevelopmental Education) este un program aprobat de Federația Internațională NIDCAP şi este acreditat de Royal College of Nursing London; este susținut de Fundația Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuților (European Foundation for the Care of Newborn Infants – EFCNI) şi de Fundația Bliss (Organizație Națională de Caritate Neonatală din Marea Britanie).

Programul educațional F.I.N.E. Nivel 1 este parte a proiectului ”Pui de om în terapie”, demarat în 2018 prin finanțarea ING ”Adoptă un proiect”. Cursul F.I.N.E. Nivel 1 s-a desfășurat fizic, cu formatorii din Marea Britanie, în 2018-2019, pentru peste 200 de cadre medicale din 5 maternități de stat din România.

În 2020-2021, în contextul pandemiei, pregătirea s-a desfășurat doar prin mentorat online, în F.I.N.E. Nivel 2, pentru 5 cadre medicale din 3 maternități.

Din septembrie 2021, Asociația Unu și Unu și-a propus să desfășoare Programul educațional F.I.N.E. Nivel 1 în format online, traducând și adaptând platforma. Cursul online este organizat în două părți:

  • Partea 1- Sesiunea teoretică de studiu individual on-line (~5 ore)
  • Partea a 2-a: Sesiunea practică de grup, on-line, live – un atelier pe Zoom (8 ore), găzduit și
    condus de traineri NIDCAP din echipa F.I.N.E. din Marea Britanie.

 

În octombrie, prima sesiune practică on-line pentru 10 reprezentanți din 5 spitale din țară

Asociația Unu și Unu deține dreptul de a traduce și disemina Programul educațional F.I.N.E. Nivel 1 în România, prin contractul încheiat cu autorul principal și co-director al F.I.N.E Internațional, dr. Inga Warren, încă din 2018. În spatele acestei lansări a platformei în limba română stau 350 de ore de muncă ale echipei Asociației Unu și Unu și voluntarilor săi.

În 30 octombrie 2021 vom desfășura prima sesiune practică on-line pentru 10 reprezentanți (medici și asistenți medicali, șefi de secție) din 5 spitale din țară pentru a crea noi oportunități de colaborare, pentru viitor. Tot în această sesiune practică sunt disponibile 5 locuri contra cost pentru medicii și asistentele care vor să progreseze pe plan profesional, în domeniul îngrijirii centrate pe familie, pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului. Acest cost va contribui la mentenanța și administrarea platformei web. Înscrieri aici.

Ulterior, în noiembrie 2021, vom desfășura încă 2 sesiuni practice on-line ale cursului F.I.N.E. Nivel 1, pentru echipele medicale specializate în neonatologie din 2 spitale: SCJU Târgoviște și SCJU Satu-Mare.

Iar alte 5 cadre medicale din SCJU Miercurea Ciuc, vor participa la training-ul F.I.N.E. în limba maghiară, organizat de asociația parteneră din Ungaria ”Right(s) beside”, costurile fiind suportate de Asociația Unu și Unu.

Despre Asociația Unu și Unu

Asociaţia Unu şi Unu este asociaţia naţională a nou-născuţilor prematur sau bolnavi şi îndelung spitalizaţi și a familiilor lor și este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants) încă din 2013. Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătaţi sănătatea bebeluşilor din România, prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind naşterea înainte de termen, implementarea principiilor Family Centered Care în terapiile intensive neonatale și alinierea standardelor naționale la nivelul standardelor europene de îngrijire, elaborate de EFCNI, precum și oferirea de suport bebeluşilor îndelung spitalizaţi la naștere și familiilor lor, în procesul de recuperare medicală ulterioară, până la vârsta de 18 ani.

Din 2015, Asociația Unu și Unu are parteneriate cu toate maternitățile de nivel II şi III din România, când a lansat ”Ghidul Bebelușului îndelung spitalizat”, alături de medici și Ministerul Sănătății. Asociația contribuie,din 2018, la schimbarea protocoalelor interne ale maternităților, prin proiectul “Pui de om în terapie”. Susține 18 familii în procesul de recuperare medicală a copilului.

Din 2017, Asociația a fost implicată în dezvoltarea cursului de e-learning MedVET despre comunicarea între cadre medicale și părinții care au copii cu dizabilități sau la risc, într-un proiect european, lansat în 2020, alături de universități, spitale și asociații din Belgia, Bulgaria și Turcia.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

11 minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

41 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

51 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: