Somnul începe să capete o importanță din ce în ce mai mare în viețile oamenilor, întrucât toată lumea conștientizează că un somn odihnitor înseamnă un corp sănătos, o minte limpede și o stare bună de dispoziție.
Somnologii, specialiștii în somn, indică adesea un ritual înainte de culcare pentru a putea induce starea de somn în mod natural.
Pneumologul Oana Deleanu explică orele potrivite pentru un somn odihnitor, și surprinzător, ora de culcare nu este 22:00.
Potrvit medicului pneumolog, în primul rând trebuie să ținem cont de viața unei persoane și job-ul aferent, atunci când vorbim de o boală a somnului.
„Sunt mai multe tipuri de boli ale somnului, unde nu ne respectăm bioritmul nostru natural. De exemplu, atunci când zburăm pe alte continente.
Există şi alte tulburări, iar cea mai importantă este munca în ture, dar mai sunt situaţii pe care multe persoane le confundă cu insomnia.
Adolescenţii care adorm târziu şi se trezesc târziu şi ca atare sunt consideraţi leneşi sau persoane care se culcă foarte devreme şi se trezesc la 4 dimineaţa”, a spus medicul Oana Deleanu la Antena 3.
Care sunt afecţiunile somnului
Nu le putem considera neapărat afecţiuni, la fel de severe precum este insomnia. Atât timp cât persoana respectivă poate să doarmă 7-8 ore, este un lucru minunat.
Contează cât dormim sau când dormim
Până de curând aş fi spus că ar conta cât de mult dormim, dar mai nou, specialiştii recomandă ca ora 4 dimineaţa să ne prindă undeva pe la mijlocul somnului. Deci, surprinzător, nu este ora 22 aşa cum se spunea. Cel mai bine este ca fiecare să doarmă cum îi permite corpul.
Sunt persoane care se plâng că nu pot sări din pat imediat dimineaţa. Sunt alţii care în 5 minute se şi trezesc. Inerţia somnului poate fi nişte predictori ai dezvoltării unor demenţe mai târziu.
Cea mai bună metodă de a ne activa imediat după somn este să ne expunem la lumina soarelui. Mai există şi nişte lămpi medicinale cu lumină solară, care ajută.
Cum ne revenim mai uşor după un Jet Lag
În primul rând, ora de vară este nenaturală. Ora reală este cea de iarnă. De aceea, ne este mai greu să ne adaptăm la ora de vară. Vacile vor continua să dea lapte şi să fie mulse după ora de iarnă. La fel şi roua, va apărea la aceeaşi oră cum apărea la ora de iarnă.
Este bine să începem să ne culcăm mai devreme. Să ne ajustăm programul cu ceva vreme înainte de modificare. Ne ia cam o zi să ne schimbăm fusul orar. Trebuie pregătită chiar şi plecarea.
Este important să nu dormim pe timpul zborului. Să reuşim din prima noapte să dormim bine. Ceea ce se modifică nu este doar somnul, ci şi ora la care mâncăm”, a mai spus medicul.