Sari la conținut

Artroscopia de genunchi. Când se recomandă și în ce constă recuperarea după intervenție. Explicațiile medicului ortoped

Artroscopia de genunchi. Când este nevoie de o asemenea intervenție? Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului uman, cel care suportă toată greutatea corpului și permite efectuarea mișcărilor de flexie și extensie în timpul mersului.

Genunchiul este alcătuit din osul femural care se conectează cu osul tibial și rotula ca elemente osoase, 2 meniscuri – intern și extern – care joacă rolul unor tampoane amortizoare între femur și tibie, ligamentele încrucișate și cele colaterale care oferă stabilitate genunchiului. În cazul în care apar leziuni în zona genunchiului, artroscopia de genunchi este cea mai bună soluție din punct de vedere medical.

„Artroscopia de genunchi este o intervenție chirurgicală minim invazivă, în care se efectuează folosind 2 incizii mici, prin care se introduce o cameră care mărește imaginea intraarticulară de aproximativ 10 ori, dar și instrumente fine ce rezolvă problemele și afecțiunile genunchiului. Artroscopia de genunchi este una dintre cele mai frecvente intervenții, aplicată atât în cazul tinerilor cât și celor vârstnici, iar rezultatele sunt foarte bune și rapide în rezolvarea multiplelor afecțiuni ale genunchiului.”, explică dr. Tarek Nazer, medic Ortopedie și Traumatologie, în EXCLUSIVITATE pentru Doctorul Zilei.

În ce constă, însă, recuperarea medicală după artroscopia de genunchi?

Recuperarea după artroscopia de genunchi începe chiar de a doua zi. Dr. Tarek Nazer recomandă ca orice pacient să respecte următoarele indicații:

1.Revino treptat la activitățile cotidiene.

2.Încearcă să nu mergi foarte mult.

3.Schimbă frecvent poziția.

4.Relaxează mușchii coapsei.

5.Aplică gheață în mod regulat (de 4 ori pe zi câte 20 de minute, timp de 7 zile).

6.Flexează genunchiul la unghi de 90 de grade pentru a grăbi recuperarea.

7.Nu merge cu genunchiul îndoit sau fixat în extensie.

VIDEO. Exerciții recomandate pacienților care se recuperează de pe urma unei artroscopii de genunchi

 

 

1.Se începe prin a încorda cvadricepsul și se crește progresiv, atât numărul contracțiilor cât și durata lor, conform indicațiilor kinetoterapeutului.

2.După 2-3 zile de la intervenție, se încep exercițiile de flexie forțată. „Stând în pat, cu picioarele întinse, apucați-vă, cu ambele mâini, coapsa membrului operat. Priza se va face cât mai aproape de genunchi. Trageți genunchiul către voi, lăsând călcâiul să alunece pe cearșaf. Mențineți poziția câteva secunde, apoi relaxați piciorul.”.

3.După două săptămâni de la intervenție și înlăturarea pansamentelor, este recomandat mersul la piscină. „Ajutați-vă de o plută care vă va menține la suprafața apei și bateți ușor apa cu picioarele. De asemenea, puteți flexa genunchiul sub apă.”

4.La final, mers pe bicicletă.

„În perioada de recuperare, activitățile sportive trebuie să fie moderate, pentru a evita apariția durerii sau a edemelor la nivelul genunchiului operat. Dacă, totuși, ați suprasolicitat articulația, luați repaus, executați contracții ale cvadricepsului și aplicați gheață pe articulație. Trebuie țunut cont de faptul că recuperarea, după artroscopia de genunchi, nu se face la fel de repede pentru toți pacienții. Unii se recuperează mai repede și pot alerga după 10 zile de la intervenție, în timp ce alții pot simți un disconfort crescut la nivelul genunchiului chiar și după o lună de zile.”, conchide ortopedul Dr. Tarek Nazer.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel