Din cuprinsul articolului
Deși extrem de talentată și mereu cu zâmbetul pe buze pe scena, celebra artistă de muzică populară, Rodica Mitran, ascunde o dramă de nedescris. Artista a povestit pentru Star Popular chinurile groaznice la care a fost supusă în copilărie, chiar de către unul dintre părinți.
Interpreta Rodica Mitran a povestit cum ani de-a rândul a fost bătută de către propriul său tată și era obligată de acesta încă din copilărie să muncească, pentru a avea ce să pună pe masă.
Toate aceste întâmplări au traumatizat-o pe interpreta de muzică populară, ea reușind să se mențină pe linia de plutire doar cu ajutorul specialiștilor, dar și a medicamentelor.
„Fetița avea un an când el a luat-o de picioare și a vrut să o trântească de pereți, să o omoare. Am țipat ca un animal. M-am repezit la el și mi-am luat copilul”, a povestit Rodica Mitran, pentru Star Popular.
Interpreta era bătută până se scăpa pe ea
Artista a mărturisit că tatăl său nu și-a dorit niciodată copii. Acest lucru avea să reiasă și din comportamentul abuziv al bărbatului.
Atât ea, cât și frații săi, au fost supuși la numeroase bătăi umilitoare. Pentru a putea trăi o viață cât de cât normală, interpreta de muzică populară este nevoită și acum să apeleze la medicamente.
„În fiecare seară îmi vin amintirile neplăcute. Nu pot să uit bătăile și umilințele. Asta deși iau medicamente, nu pot să mă liniștesc.
Nu am fost un copil iubit și dorit, nici eu și nici frații mei. Am avut parte de abuzuri grave, mai ales emoționale. Am fost bătută până mă scăpam pe mine, s-a întâmplat de mai multe ori acest lucru. Mă bătea cu cureaua de la motopompă. Dădea în mine ca un animal”, a continuat Rodica.
Obligată să muncească, altfel era bătută până la leșin
Cele mai multe dintre abuzuri aveau loc din cauza sărăciei, situație în care se aflau tot din cauza tatălui. Acesta în loc să meargă la muncă dormea și îi obliga pe cei mici și pe soție să lucreze, altfel erau bătuți până la leșin. În plus, era singura soluție pentru a avea ce să mănânce.
„Munceam și eu în vacanțe, eram obligați de tata. Noi munceam cu mama și tata stătea și dormea. A fost extrem de degradant, umilitor, am încasat multă bătaie”, a mai spus interpreta.