Arsurile la stomac apar din pricina bolii de reflux gastrointestinale. Practic, în timpul mesei, persoanele în cauză resimt o senzație de arsură în capul pieptului, uneori aceasta fiind însoțită de durere.
De asemenea, specialiștii susțin că arsurile la stomac sunt însoțite și de flatulență, greață, senzația de vomă și disconfort care poate dura și câteva ore.
Medicii spun ca de cele mai multe ori principalul vinovat de apariția arsurilor la stomac sunt problemele de natură gastrointestinale, în primul rând refluxul gastrointestinal. Dar și gastrita poate să fie o cauză a arsurilor la stomac. Atenție, netratată corect și la timp gastrita poate să ducă, în ani la apariția ulcerului gastric și crește riscul de cancer la stomac.
Totodată, specialiștii spun că principalul simptom al ulcerului este arsura la stomac. Aceasta este însă însoțită și de balonare, greață dar și de intoleranțe la anumite alimente. Și sindromul intestinului iritabil reprezintă o altă cauză de manifestare a arsurilor la stomac. De asemenea, o persoană care are o indigestie poate să experimenteze simptome precum arsuri la stomac, dar acestea sunt însoțite de greață, balonare, senzația de sațietate fără a mânca. Anumite intoleranțe alimentare pot duce la apariția arsurilor la stomac.
De exemplu, o persoană care are intoleranță la lactoză dacă va consuma lapte poate să se simtă rău, să aibă senzația de greață și arsuri la stomac. Și fumătorii au frecvent arsuri la stomac, la fel și cei care au obiceiul de a consuma mult alcool. Din păcate, inclusiv cancerul la stomac, o boală grav care amenință viața are ca manifestare arsura la stomac. Alte simptome ale cancerului la stomac includ: oboseală, greață, vărsături, pierderea bruscă în greutate.
În ce constă tratamentul:
În primul rând persoana în cauză trebuie să privească cu seriozitate aceste manifestări și să meargă la medicul gastroenterolog pentru un control. Atenție! Nu neglija arsurile la stomac. Mergi la medic. Nu trebuie să uiți că arsurile la stomac pot fi de fapt și un atac de cord deghizat.
Medicul în urma unor investigații precum endoscopia, analize de sânge rareori și RMN va stabili diagnosticul. Ulterior, pacientul va primi și un tratament. În primul rând tratamentul constă în modificarea stilului de viață. Mai exact, trebuie oprit fumatul, consumul de alcool și trebuie să existe o diminuare a nivelului de stres din organism.
De asemenea, un rol important îl are regimul alimentar. Se vor evita băuturile carbogazoase deoarece acestea provoacă eructație sau râgâit și favorizează refluxul de acid gastric. Se evită și alimentele condimentate, roșiile, usturoiul, laptele, cafeaua, ceaiul, ciocolata și menta.
Ai grijă la medicația pe care o iei. Indicat este să vorbești cu medicul gastroenterolog și să-i spui tot ceea ce iei pentru alte afecțiuni, deoarece anumite medicamente pot duce la agravarea refluxului gastroesofagian, adică pot inflama esofagul. Dacă ai probleme legate de greutate este indicat să slăbești, fiindcă excesul de greutate pune multă presiune asupra stomacului.
Elimină din dieta zilnică alimentele care îți favorizează aciditatea crescută la stomac. Ultima masă să o iei cu cel puțin 3 ore înainte de a te culca. Încearcă să mănânci cât poți de încet. Consumă alimente bogate în fibre. Guma de mestecat poate ameliora și chiar preveni arsurile la stomac, dacă o utilizezi după ce ai mâncare.
De ajutor îți pot fi și ceaiurile. Mai exact, ceaiul de busuioc dar și cel de maghiran sunt foarte utile atunci când te lupți cu arsurile la stomac. Fă-ți un obicei și bea o cană de ceai în care nu adăuga zahar după masă.