Categories: Ştiri sănătate

Arhiepiscopia Iașilor, reacție în cazul preoților care ar fi dat afară din biserică enoriașii vaccinați. „Exista și posibilitatea ca la mijloc să fie o confuzie/ DSP Botoșani nu a prezentat numele și probele VIDEO, nici până acum”

Arhiepiscopia Iașilor, reacție în cazul preoților care ar fi dat afară din biserică enoriașii vaccinați. „DSP Botoșani nu a prezentat numele și probele VIDEO, nici până acum”.

Ca o reacție la cazul preoților din Botoșani care ar fi dat afară mai mulți enoriași vaccinați, prezentat de presă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor a prezentat o reacțioe oficială.Preotul Constantin Sturzu a explicat că DSP Botoșani a refuzat să prezinte dovezile video sau măcar numele celor doi preoți incriminați.

Arhiepiscopia Iașilor, reacție în cazul preoților care ar fi dat afară din biserică enoriașii vaccinaț

„Ieri (22 noiembrie), doamna Monica Adăscăliței, director al DSP Botoșani, a lansat în spațiul public o serie de acuzații la adresa unor preoți din județul Botoșani care ar fi scos din biserici enoriași vaccinați, cărora le-ar fi atras atenția să nu poarte mască. Evident, dacă s-ar dovedi că este adevărat acest lucru, ar fi de o gravitate extremă.

Am încercat să o contactăm pe doamna director pentru a ne preciza care sunt acei preoți și care sunt dovezile care îi încriminează. Din păcate, nici până la această oră dumneai nu a găsit timp pentru a se întâlni la birou cu reprezentații Protopopiatului Botoșani și ai Centrului Eparhial Iași. Telefonic, a furnizat, din memorie, câteva nume, dar din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, nici una dintre acuzații.

Înțelegem dorința presei de a fi promptă cu preluarea unor astfel de declarații, cu potențial de mare audiență. Ne-a îndurerat însă faptul că s-au făcut generalizări de genul „preoții din Botoșani” – ca și cum toți ar da afară din biserici credincioși. Chiar dacă s-ar adeveri acuzele respective, ele nu sunt deloc reprezentative pentru atitudinea Bisericii, în general, ci reprezintă o nedorită excepție, care ar urma să fie corectată în cel mai scurt timp.

Vizavi de declarațiile doamnei director Monica Adăscăliței, noi nu am putut oferi un punct de vedere oficial fără câteva date concrete, minimale.

Exista (există încă) și posibilitatea ca la mijloc să fie o confuzie, cei incriminați să nu fie, de fapt, preoți ai Arhiepiscopiei Iașilor. Ar putea nici măcar să nu fie de confesiune ortodoxă.

Spre exemplu, chiar azi a apărut o știre într-un ziar local din Botoșani conform căreia un bărbat de 43 de ani, cu alcoolemie ridicată, care a fost „victima unui accident provocat chiar de el”, ar fi preot misionar. În urma verificărilor, s-a constatat că nici un preot din Botoșani nu a fost însă implicat recent în vreun accident rutier.

Din informațiile noastre, este de fapt vorba despre un pastor. Și nu este prima dată când se fac astfel de confuzii, asimilându-se clericilor ortodocși diferite persoane care sunt fie schismatice, fie de altă confesiune, fie poartă abuziv haine preoțești.

Noi așteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliței să precizeze care sunt acei preoți menționați în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoșani și, mai ales, care sunt probele video care îi încriminează. Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituțiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzații neprobate circulă în spațiul public și e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr”, se arată în comunicatul oficial al Arhiepiscopiei Ișilor.

Reamintim că doi preoţi de la sat, din județul Botoșani, sunt acuzaţi că le-ar fi cerut enoriașilor vaccinaţi să plece din lăcaşurile de cult și le-au smuls măștile de pe față celor care le purtau. Anunțul a fost făcut luni, 22 noiembrie de directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a județului, Monica Adăscăliţei.

 

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

9 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

39 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: