Are o istorie veche și în jurul lui s-au ţesut multe superstiţii. Este amintită şi în scrierile sfinte creştine, dar şi de musulmani. Se mai spune că este medicament sfânt.
Chimenul are puteri miraculoase. Ajută la vindecarea multor boli. În Orient, el era întrebuinţat pentru vindecarea bronşitelor, reumatismului şi administrat mamelor care nu puteau alăpta.
Specialiştii au arătat că sunt folositoare nu doar în tratarea mai multor afecţiuni, ci şi în prevenirea lor, pentru că ele cresc imunitatea organismului. Şi, cel mai important, analizele de laborator au dezvăluit că pot fi eficiente în prevenirea oricăror forme de cancer.
Chimenul are un renume, poate, mai puţin cunoscut, el fiind asociat cu prima formă de „dopaj” întrucât, grecii îl foloseau în antichitate ca antidot în stările de oboseală.
Numeroase reţete aveau în compoziţia lor aceste micuţe seminţe, fiind convinşi de proprietăţile sale vindecătoare.
Cu o istorie atât de veche, în jurul acestei plante aromatice s-au ţesut, inevitabil, şi superstiţii.
Se spune, de pildă, că tinerii care se căsătoresc trebuie să poarte în ziua nunţii seminţe de chimen pentru o căsnicie lungă şi prosperă, iar un renumist botanist susţinea că, atunci când este semănată, planta trebuie blestemată pentru a avea rod bogat. Infidelii erau trataţi, fără să ştie, cu sirop de chimen, ca să stea mai mult pe-acasă şi să le mai treacă dorul de ducă.
Nu ştim cât sunt de adevărate aceste relatări, dar putem spune cu certitudine că cercetările au demonstrat fără putere de tăgadă calităţile deosebite, chiar miraculoase, ale micuţelor seminţe.
Imposibil să nu fi auzit măcar o dată despre minunile pe care le face chimenul negru, fie că ne referim la seminţe, fie la capsulele cu pudră, ceai sau la uleiul obţinut prin presarea seminţelor.
Chimenul este folosit în caz de migrenă, căderea părului, insomnie, dureri la nivelul ochilor, mătreaţă şi exfolierea părului, impetigo, laringite, disfuncţii endocrine, acnee, în cosmetică pentru obţinerea unui ten frumos, pentru recuperarea rapidă în cazul fracturilor, reumatism, diabet, hipertensiune, nivel necorespunzător al colesterolului, hepatită, afecţiuni respiratorii, colici, balonări şi probleme digestive.
În concentraţii mari poate irita pielea. Supradozajul la femeile însărcinate poate provoca avortul spontan iar în cazul copiilor mici poate exista riscul de epilepsie.
Unguentele pe bază de chimen sunt folosite pentru a ameliora aspectul pielii, elimină semnele de oboseală şi hidratează intens pielea.