Din cuprinsul articolului
Are aproape 3 metri și încă se mai înalță! Este mai înalt decât casele din cartier. Iată de ce boală suferă bărbatul care trăiește la o înălțime amețitoare…
Cine n-a auzit despre uriașul Guliver în țara piticilor sau despre legendele cu uriașii care trăiau pe pământ în vremuri străvechi…?
Ei bine, povestea bărbatului din Ghana care a ajuns la înălțimea de 2,89 metri pare să fie desprinsă din basmele cu uriași. La aproape 3 metri, se poate spune că Sulemana Abdul Samed trăiește viața la o înălțime amețitoare.
Parcă ar fi în continuu pe picioroange, nu-i așa? Este atât de înalt, încât primul lucru la care ne gândim este că stă pe picioroange…
Potrivit BBC, medicii de la un spital din nordul Ghanei i-au spus lui Sulemana Abdul Samed, în vârstă de 29 de ani, că a atins înălțimea de 2,89 m, ceea ce ar însemna că e cel mai înalt bărbat din lume.
S-ar părea că înălțimea ieșită din comun a început să devină evidentă atunci când acesta avea 22 de ani, potrivit BBC.
Când familia și prietenii din satul său l-au văzut după ceva timp, toți au remarcat creșterea lui și în acest moment și-a dat seama că se transforma treptat într-un „uriaș”.
”Încă mă înalț. Cine știe, poate într-o zi s-ar putea să ajung și eu la acea înălțime. Dacă nu m-ai văzut de trei luni sau patru și mă vezi apoi, îți dai seama că am crescut”, a declarat Sulemana Abdul Samed pentru BBC.
Din păcate, Sulemana Abdul Samed suferă de o boală rară, numită gigantism, care necesită controale medicale frecvente.
Pentru fiecare vizită la spital, tânărul trebuie să strângă aproximativ 50 de dolari. Cum s-ar putea rezolva problema sa? Ei bine, pentru a-i opri creșterea, medicii i-au recomandat o operație pe creier.
Din păcate, asigurările de sănătate din Ghana nu acoperă această intervenție, oferind doar tratament de bază.
Tânărul a rămas cu o coloană anormal de curbată, unul dintre simptomele proeminente ale stării sale, sindromul Marfan, o tulburare genetică care afectează țesuturile conjunctive ale corpului.
„Plănuiam să merg la școala de șoferi, dar chiar și atunci când mut scaunul pe spate, nu pot să țin volanul… Nu pot să-mi întind piciorul pentru că lovesc volanul cu genunchiul”, mai spune Sulemana.
Din cauza înălțimii, i s-a redus și viața socială, notează Radio Impuls.
„ Obișnuiam să joc fotbal ca orice alt tânăr, eram atletic, dar acum nu pot nici măcar să merg pe distanțe scurte”, a explicat el.
Problemele de sănătate l-au forțat să se întoarcă în satul natal în urmă cu șase ani și să renunțe la visul de a deveni șofer.
Tânărul locuiește cu fratele său și încearcă să se descurce după ce a înființat o mică afacere, și vând cartele de reîncărcare pentru telefoane mobile, mai notează Radio Impuls.
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…