Sari la conținut

Arafat participă activ la campania de vaccinare. Ce a declarat legat de oamenii care refuză vaccinarea și sunt în stare gravă?

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, spune că cei care refuză internarea, deşi sunt în stare gravă, cu COVID-19, se autocondamnă la moarte, pentru că singura lor şansă este tratamentul/

Raed Arafat a vaccinat, duminică, la palatul Copiilor, din Bucureşti, unde numărul celor care au venit să se imunizeze este foarte mare.

„Cred că ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulţumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în ţară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situaţie destul de critică, oamenii au înţeles şi vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine şi cu toţii avem datoria să facem acest lucru şi să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă, persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluţie ca să nu se mai repete situaţia în care ne aflăm acum, unica soluţie pentru a preveni astfel de situaţii şi de a se proteja fiecare pentru viaţa lui şi a celor din jurul lor”, a spus dr. Arafat.

El a spus că le recomandă celor indecişi să vină să se vaccineze, pentru că vaccinarea este soluţia optimă de prevenire şi de a evita să ajungă pe un pat de terapie intensivă sau să îşi piardă viața.

„Restricţiile sunt impuse pentru că până acum nu ne-am vaccinat destui”, a precizat Raed Arafat.

Şeful DSU a fost întrebat despre persoanele care ajung în stare gravă şi care refuză internarea în spital.

„Înseamnă că se autocondamnă dacă sunt în stare gravă şi încă ascultă aceste sfaturi de a nu se interna, de a nu primi tratamentele însemană că se condamnă singuri la moarte, nu la altceva, pentru că dacă eşti în stare gravă trebuie să ajungi la spital, chiar înainte să ajungi în stare gravă. Dacă eşti deja în stare gravă, unica şansă a ta este în spital”, a mai spus Arafat.

În perioada 22-25 octombrie, CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Colegiul Medicilor din Municipiul București, DSP București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria Generală a Capitalei și Ministerul Culturii organizează o amplă acțiune de vaccinare în 6 centre din București.

Începând de vineri, 22 octombrie, ora 8:00*, toate cele 4 tipuri de vaccin sunt disponibile populației, prin intermediul a 49 fluxuri de vaccinare deschise în centrele următoare:

  • Sector 1: RomExpo (B-dul Mărășești 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
  • Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
  • Sector3: Biblioteca Națională* (start 16:00) (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen)
  • Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
  • Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
  • Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Janssen).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel