Sari la conținut

Raed Arafat: trebuie să avem motive serioase medicale pentru a invoca de ce nu purtăm masca

masca

Masca de protecție în pandemie. În cadrul unei intervenții televizate, Raed Arafat, a comentat asupra nerespectării de către români a măsurii de protecție de purtare a măștii. Pentru această categorie, șeful DSU a recomandat prestarea activităților în mediul online pentru a nu-i pune pe cei din jur în pericol.

„Noi avem și la purtarea centurii de siguranță și la mască, avem undeva că, dacă din motive medicale n-o poți purta, dar aici trebuie motive medicale reale, trebuie să fie ceva foarte serios, care după asta te întrebi dacă persoana respectivă mai poate să-și exercite funcțiile”, a spus Arafat la Digi24.

„Orice persoană care se află în prejma unei persoane care nu vrea să poarte masca are dreptul să se ridice și să plece, pentru că poate consideră că viața îi e pusă în pericol, pentru că nu știm dacă persoana respectivă este infectată sau nu”, a adăugat el.

„În momentul în care n-ai posibilitatea să porți masca sau nu vrei, participi online, există tehnologie modernă, să nu fii fizic la fața locului”, a mai spus Arafat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel