Categories: Ştiri sănătate

Ar trebui prelungită starea de urgență după 15 mai? Răspunsul lui Raed Arafat

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat spune că este posibilă prelungirea stării de urgență și după 15 mai, dar asta va depinde de evoluția pandemiei de Covid-19 la noi în țară. 

„După 15 mai, rămâne să vedem. Acum, în aprilie, deci prima prelungire, este obligatorie. Am auzit multă lume zicând că n-ar fi justificată, dar totuși măsurile trebuie menținute, trebuie prelungite încă o perioadă. Nu este normal acum să întrerupem și să revenim la o stare de normalitate. Ar transmite populației un mesaj că lucrurile merg oricum spre bine și atunci gata, relaxăm tot. Și nu este cazul.

Din 15 mai, asta vom vedea cum evoluează toată situația, dar dacă respectăm toate regulile, poate să vedem că suntem în scădere (cazurile de Covid-19 – nr.) și poate să se anuleze atunci starea de urgență și să ne oprim. Dacă vedem că lucrurile se agravează, atunci vom decide la momentul respectiv”, a declarat Raed Arafat pentru digi24. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Recent Posts

HOROSCOP. Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru unele zodii

Sezonul Săgetătorilor le oferă nativilor mai multă poftă de viață ca niciodată şi se anunţă…

8 ore ago

Doi astrolgi, o singură concluzie: finalul lui noiembrie vine cu provocări nemaîntâlnite! Alina Bădic și Mihai Voropchievici previziuni până pe 2 decembrie

În această săptămână, influențele astrologice și mesajele runice prezentate de Alina Bădic și Mihai Voropchievici…

9 ore ago

Se dau bani de la stat! Cine poate primi 500 de lei până în 2027

Guvernul oferă un nou ajutor financiar pentru persoanele defavorizate. În acest scop, autorităţile au modificat…

9 ore ago

STUDIU. Medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare reduc riscul de demenţă

Un nou studiu, publicat în revista științifică Alzheimer’s Association, relevă că medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare…

9 ore ago

Planta medicinală care normalizează valorile tensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială este atunci când citirile variază în mod constant de la 140 mmHg sau mai…

10 ore ago

Roaderea unghiilor: 6 moduri de a nu vă mai roade unghiile

Cum să nu vă mai roadeți unghiile? Unul dintre obiceiurile „urâte” comune este roaderea unghiilor.…

10 ore ago

Citeste si:

  • AVANTAJE