Categories: Stil de viaţă

Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite cu o singură schimbare! Elementul care îți poate salva viața

Cancerul este o boală temută, indiferent de tipul dezvoltat. Tratamentul și recuperarea pot fi complexe, iar riscurile sunt foarte mari. Din fericire, o simplă schimbare poate contribui la prevenirea bolii.

Aproximativ 40% dintre cancere ar putea fi evitate dacă am face câteva schimbări în stilul nostru de viață. Deși odihna și exercițiile fizice sunt, de asemenea, foarte importante, alimentația este elementul care ar putea preveni cancerul.

Alimentația, rol important în prevenirea cancerului

„Carcinogeneza, adică transformarea unei celule normale într-una canceroasă în urma mai multor mutaţii, poate să fie influenţată de alimentaţie prin mai multe mecanisme de acţiune. Astfel, pe de o parte, constituenţii alimentari pot avea efecte directe asupra răspunsului imunitar şi asupra inflamaţiei, în timp ce excesul de grăsime corporală, atunci când există, acţionează indirect, prin hormonii care influenţează apariţia şi progresul cancerului”, afirmă Adina Rusu, nutriţionist-dietetician, potrivit DC News.

Riscul este din ce în ce mai mare, odată ce îmbătrânim

Una dintre principalele cauze este creşterea producţiei, în organism, de specii de oxigen reactive, de radicali liberi.

„Aceşti compuşi pot afecta celulele la nivel de ADN, ARN şi la nivel proteic şi pot conlucra cu inflamaţia cronică pentru a creşte riscul de cancer. Nu mai este un secret însă că modul în care ne alimentăm şi grija pe care o acordăm organismului nostru influenţează viteza cu care îmbătrânim”, a explicat nutriţionistul.

Greutatea corporală excesivă este, de asemenea, un factor de risc impotant în dezvoltarea cancerului. Astfel, menținerea unei greutăți sănătoase, cu ajutorul alimentației, contribuie la reducerea riscului de a dezvolta cancer.

Se estimează, susţine nutriționistul, că 30 – 40% dintre cancere ar putea fi evitate prin alimentaţie şi modificarea stilului de viaţă. Astfel, pe lângă menţinerea unei greutăţi corporale normale, diversitatea alimentară şi consistenţa unui stil de viaţă sănătos sunt foarte importante pentru prevenţia afecţiunilor oncologice.

O alimentație sănătoasă include toate grupele de alimente, în funcție de nevoile propriului organism. De asemenea, produsele consumate trebuie să aibă o origine cât mai sănătoasă. Alimentele intens procesate ar trebui evitate cu orice preț.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

30 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

60 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: