Sari la conținut

Aproximativ 1.500.0000 pensii ar trebui să scadă la recalculare. Ce soluție propune ministrul muncii

pensie
Sursă foto: Biz
recalculare pensie

Ce se întâmplă cu cele 1.500.000 de pensii care ar trebui să scadă la recalculare? Mesajul ministrului muncii a fost clar: pensiile vor rămâne la nivelul actual și nu vor fi diminuate. Chiar dacă formula de recalculare ar sugera o reducere a unor pensii, acestea vor fi menținute la nivelul de astăzi.

Noua lege a pensiilor își propune să elimine inechitățile dintre pensionari, având un singur principiu: pensia să reflecte anii de muncă și contribuția la sistemul de pensii pe parcursul vieții.

Însă, până să vedem dacă acest lucru se va concretiza, trebuie menționat că NU toate pensiile vor crește la recalculare și nu toate vor crește în aceeași măsură.

Pensiile vor crește pentru 3.000.000 de pensionari, conform unor surse oficiale, sau pentru 3.500.000 de pensionari, conform ultimului anunț de la Casa de Pensii.

Pensii care ar trebuie să scadă după recalculare

Newsweek România a evidențiat că, potrivit formulei de recalculare, multe pensii ar trebui să scadă. Totuși, legea prevede că pensiile care ar trebui să se diminueze vor rămâne la nivelul actual. Acest aspect a fost confirmat de ministrul muncii la Romania TV.

„Este esențial ca românii să știe că nicio pensie nu va scădea. În urma recalculării, atât legea cât și normele stipulează clar că se păstrează cuantumul cel mai favorabil. Avem în vedere totalul punctelor acumulate, inclusiv punctele cumulative, asimilate și de stabilitate, pentru a asigura trasabilitatea pensiei fiecărui român”, a declarat ministrul muncii.

„Principalul obiectiv al reformei pensiilor este echitatea în sistemul public de pensii. Aceasta înseamnă că pentru contribuții egale și perioade de cotizare egale, pensiile trebuie să fie egale, indiferent de anul ieșirii la pensie sau de gen. Noua lege asigură și un mecanism de creștere sustenabilă a pensiilor”, a explicat ministrul muncii Bucura Oprescu.

Formula de recalculare

  • VPR (valoarea punctului de referință): 81 de lei
  • Total de puncte: puncte de contributivitate + puncte de stabilitate + puncte pentru perioade asimilate și necontributive

Detalii despre puncte

  • Puncte de necontributivitate: acordate pentru anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte pentru fiecare an).
  • Puncte de contributivitate: obținute prin contribuțiile plătite.
  • Puncte de stabilitate:
    • 0,50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 de rămânere în muncă
    • 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35
Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel