Sari la conținut

Aproape jumătate dintre germani ar vrea să poarte mască și după terminarea pandemiei. Motivul este unul neașteptat

Aproape jumătate dintre germani ar vrea să poarte mască și după terminarea pandemiei. Motivul este unul neașteptat.

Potrivit unui sondaj, aproape jumătate dintre germani s-au exprimat în favoarea purtării măştilor sanitare şi după terminarea pandemiei. Motivul din spatele acestor preferințe este acela că, în acest mod, cetățenii germani s-ar proteja de boli.

5.000 de persoane au fost chestionate de institutul de cercetări de piaţă Civey în cadrul unui sondaj comandat de publicaţia Augsburger Allgemeine. Dintre acestea, potrivit DPA, 44,7% s-au pronunţat în favoarea continuării purtării măştilor sanitare, în timp ce 41,9% au spus că ar prefera să renunţe la acoperirea gurii şi a nasului. Restul participanţilor au fost indecişi.

De ce aproape jumătate dintre germani ar vrea să poarte mască și după terminarea pandemiei

Măsurile restrictive aplicate pentru restrângerea transmiterii noului coronavirus, cum ar fi purtarea măştilor, respectarea distanţării fizice şi spălarea frecventă a mâinilor, au dus la o reducere semnificativă a altor boli.

Cu toate acestea, reducerea a fost îndeosebi vizibilă în ceea ce priveşte alte boli transmise prin picături de salivă, aşa cum se întâmplă şi în cazul noului coronavirus, potrivit Agerpres.

Anul trecut s-a înregistrat doar aproximativ o treime din numărul cazurilor de norovirus raportate în 2019. Astfel, sezonul gripal aproape că nu şi-a făcut simţită prezenţa în perioada 2020-2021.

  • Chiar la începutul anului 2020, sezonul gripal s-a terminat mai devreme decât în mod obişnuit, fapt atribuit măsurilor luate pentru stoparea noului coronavirus.

Vârsta pare să aibă un anumit rol în dorinţa oamenilor de a purta în continuare măşti sanitare după terminarea pandemiei.

  • 54,1% dintre persoanele de peste 65 de ani declarându-se în favoarea acestei măsuri, potrivit sondajului.
  • În grupa de vârstă 18-29 de ani, 50,5% s-au pronunţat împotriva continuării purtării măştilor în viaţa de zi cu zi.
  • 41,2% dintre bărbaţi au spus că sunt de acord cu purtarea măştilor, în timp ce în rândul femeilor acest procent a fost de 48,2%.
  • 46,7% dintre bărbaţi au respins ideea de a purta măşti după terminarea pandemiei, în timp ce doar 37,3% dintre femei s-au pronunţat împotrivă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel