Din cuprinsul articolului
La fel ca întreaga planetă, și populația Germaniei a avut de suferit în urma pandemiei de Covid. 42% dintre germani spun că viaţa li s-a schimbat pe termen lung din măsurilor asociate pandemiei luate de guvern.
În urma unui sondaj iniţiat de YouGov reiese faptul că aproape jumătate dintre nemţi au resimţiti schimbări majore în toate aspectele importante ale vieţii lor, fie că vorbim de planul familial, social, profesional cât şi cel sufletesc.
Aproape jumătate din populația Germaniei spune că pandemia i-a schimbat viața
Mulţi oameni au rămas fără loc de muncă, alţii au divorţat iar cei mai mulţi au dezvoltat frici clinice de pe urma restricţiilor care întâi au indus panică iar mai apoi vulnerabilitate şi sentimente de neputinţă.
Întrebarea din sondaj a fost următoarea: „Privind înapoi acum la pandemia de coronavirus cu oarecare distanţă, aţi spune că viaţa vi s-a schimbat pe termen lung din cauza pandemiei şi a măsurilor guvernului de a o combate?”.
- Din cei 2.098 de participanţi la sondaj, 30% au spus că viaţa li s-a schimbat în rău din cauza pandemiei şi a măsurilor asociate.
- 12% au văzut schimbări mai ales pozitive în viaţa lor.
Pentru jumătate dintre respondenţi, viaţa nu s-a schimbat pe termen lung din cauza pandemiei, conform propriilor evaluări. În jur de 7% dintre cei intervievaţi nu au oferit un răspuns.
Tinerii au spus, în procent mai mare decât persoanele mai în vârstă, că au constatat schimbări negative în viaţa lor.
Potrivit Agerpres, pe 25 martie 2020, parlamentul german a aprobat măsuri anticoronavirus care au avut impact în aproape toate domeniile vieţii în următorii doi ani, de la limitarea contactelor la noi reguli privind munca de acasă.