Categories: Știrile zilei

Aproape 1.000 de oameni au murit la pelerinajul de la Mecca

Peste 900 de pelerini care au venit să se roage la Meccași-au pierdut viața, majoritatea din cauza caniculei, potrivit unui nou bilanţ oficial.

Între timp, rudele persoanelor dispărute în timpul pelerinajului Hajj din vestul Arabiei Saudite și-au căutat apropiații în spitale. Majoritatea celor decedați la Hajj-ul din săptămâna trecută din Mecca, cel mai sfânt oraș al islamului, sunt cetățeni egipteni.

Temperaturile au atins 51,8 grade Celsius

Conform unui diplomat arab, numărul pelerinilor egipteni decedați a ajuns la cel puțin 600. „Toate decesele recente sunt cauzate de căldură”, a spus el pentru AFP, în timp ce temperaturile au atins 51,8 grade Celsius.

Anterior, alți diplomați au anunțat că cel puțin 323 de egipteni au murit în timpul Hajj-ului, la care au participat aproximativ 1,8 milioane de persoane, majoritatea din străinătate.

Oficialii egipteni din Arabia Saudită au raportat până acum 1.400 de cazuri de pelerini dispăruți, incluzând cei 600 de decedați, a adăugat diplomatul arab. Noul bilanț al Egiptului ridică la 922 numărul total al deceselor înregistrate până acum la Hajj, conform unei numărători realizate de sursa citată de Agerpres.

sursa foto: X/meerabra291

Acces dificil la instalațiile de aer condiționat

Mabrouka bint Salem Shoushana, o femeie de 70 de ani din Tunisia, este dispărută de sâmbătă, de la începutul pelerinajului la Muntele Arafat, a declarat soțul ei, Mohammed. Deoarece nu era înregistrată și nu avea un permis oficial pentru Hajj, nu a avut acces la instalațiile de aer condiționat, care i-ar fi permis să se răcorească după orele de rugăciune în aer liber, a explicat el. „Îi era atât de cald și nu avea niciun loc unde să doarmă. Am căutat-o în toate spitalele și încă nu știu nimic despre ea”, a adăugat el.

Facebook și alte rețele sociale au fost inundate cu fotografii și solicitări de informații despre persoanele dispărute. Ghada Mahmoud Dawoud, o femeie egipteană, este dispărută de sâmbătă. „Am primit un telefon de la fiica ei din Egipt, care m-a rugat să postez un mesaj pe Facebook pentru a ajuta la găsirea ei”, a declarat un prieten de familie stabilit în Arabia Saudită, dorind să rămână anonim. „Nu am găsit-o pe lista persoanelor decedate, ceea ce ne dă speranța că este încă în viață”, a spus el.

Pelerinajul Hajj este unul dintre cei cinci piloni ai islamului și o datorie pe care toți musulmanii apți de muncă trebuie să o îndeplinească o dată în viață, dacă au mijloacele financiare și fizice necesare.

Experţii atrag atenţia că acest eveniment este din ce în ce mai afectat de schimbările climatice, conform unui studiu saudit publicat în luna mai, care arată că temperaturile din locurile de desfășurare a ritualurilor au crescut cu 0,4 grade Celsius la fiecare 10 ani.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: