Din cuprinsul articolului
Apendicita. Deși este considerat un organ fară utilitate, apendicele contribuie la buna funcționare a organismului. Acesta reprezintă un rezervor de bacterii benefice funcționării optime a sistemului digestiv. Dacă nu este tratată la timp, pacientul are șanse minime de viață.
Ce provoacă apendicita?
Alexandra Munteanu, medic specialist chirurgie pediatrică, spune exact ce este apendicita și ce se întâmplă dacă nu este tratată la timp. O apendicită simplă se poate transforma în peritonită.
„Apendicita este inflamația apendicelui pe care cu toții îl avem în corp. Ea poate să fie extrem de gravă, pentru că netratată la timp, dintr-o apendicită simplă poate ajunge către peritonită.
Medic: Mai bine veniți către o cameră de gardă
”Veniți către o cameră de gardă unde cel mic poate să fie investigat cum trebuie”
Ce aș vrea să-i sfătuiesc pe părinți, în condițiile în care avem un copil acasă cu o durere de burtică, care asociată grețuri, vărsături, încercăm să-i dăm anumite medicamente acasă, pe care le avem cu toții la îndemână. Dacă durerile nu încetează, mai bine veniți către o cameră de gardă unde cel mic poate să fie investigat cum trebuie”, a declarat Alexandra Munteanu, medic specialist chirurgie pediatrică, la Neatza cu Răzvan și Dani, citat de DCMedical.
Din ce cauză apare apendicita la copii?
Cauzele sunt multiple, o să le enumăr pe cele mai frecvente: corp străin care poate fi înghițit, paraziți, parazitoze, oxiuri, materii fecale cu consistență crescută.
Practic, apendicele se înfundă și atunci se umflă, se inflamează și trebuie scos.
Simptome copiii:
- Se țin de burtă
- Mersul este legănat, dureros
- În momentul în care se așază pe pat este un moment dureros pentru ei și se întind cu greu pe spate
- Tind să țină piciorul drept flexat pe abdomen, pentru că astfel își creează o poziție de siguranță.
- Durerile de burtă vin și pleacă, pot apărea greață, vărsături, scaunele pot fi și ele modificate și febră.
Ce este de făcut?
Diagnosticul se stabilește clinic de către medicul chirurg și cu ajutorul analizelor de sânge, cu ajutorul colegilor de la radiologie, fiind necesară o ecografie abdominală sau un CT abdominal în anumite cazuri.
Deci diagnosticul este atât clinic, cât și paraclinic.
Ce avem de făcut în cazul unei apendicite e strict tratamentul chirurgical, e soluția. Tratamentul medicamentos nefiind o opțiune în acest caz.
Trebuie urmărit copilul și imediat ce se pune diagnosticul mergem către internare și intervenție chirurgicală.
Cauzele apendicitei
Când apendicele se blochează, acesta permite bacteriilor să se multiplice în interiorul sau. Pot apărea astfel formațiuni de prurit sau edemuri locale care cauzează durere prin creșterea presiunii intraabdominale.
De foarte multe ori, cauzele apendicitei nu pot fi identificate, însă au fost stabiliți mai mulți factori declanșatori posibili:
- Obstrucționarea lumenului apendicelui prin acumularea de fecale și reziduuri solidificate;
- Traumatismele abdominale (lovituri puternice, intervenții chirurgicale);
- Tumori maligne la nivelul tractului digestiv;
- Afecțiuni inflamatorii ale intenstinului;
- Infecții digestive (parazitare, bacteriologice).
- Pentru a stabili motivul exact care a dus la inflamarea apendicelui, se poate efectua o analiza histopatologica a acestuia odată ce a fost extras.
Complicații ale apendicitei
Peritonita
Absomenul este protejat la interior de o membrana subțire care se numește peritoneu. În momentul perforării apendicelui inflamat, aceasta se poate infecta cu bacterii și poate cauza peritonita – o complicație a apendicitei amenințătoare de viață.
Cele mai frecvente simptome ale peritonitei sunt:
- Dureri abdominale intense și continue;
- Febra mare;
- Puls accelerat;
- Stare generala de rău;
- Umflarea abdomenului;
- Dificultăți de respirație sau respirații scurte.
Tratamentul peritonitei nu trebuie să sufere întârziere. Medicul vă extrage chirurgical apendicele și vă îndepărtă infecția cu ajutorul antibioticelor.