Din cuprinsul articolului
Poşta Română va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor, din 16 august, a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, urmând ca documentele să ajungă la beneficiari până la finalul lunii. Poșta face apel la pensionari să stea acasă în această perioadă, pentru a evita primirea cu întârziere a deciziilor.
Poștașii din toată țara vor avea de distribuit peste 3 milioane de decizii de recalculare a pensiilor, prin care pensionarii vor afla cum și cât li se va modifica pensia, de la 1 septembrie.
Poştaşii le vor înmâna doar titularilor acestor drepturi, iar pensionarii au obligaţia să semneze de primire. Cei care nu vor fi acasă le vor putea ridica de la sediile oficiilor poştale şi apoi, de la casele teritoriale de pensii.
De cele mai mari majorări se vor bucura pensionarii care au stagii mari de cotizare. Ulterior, timp de două săptămâni, adică de pe 2 până pe 15 septembrie urmează livrarea noilor pensiilor.
În această perioadă, cei care vor beneficia primii de noua recalculare sunt cei care primesc pensia prin poştă.
Dacă la recalculare, pensia este mai mică decât înainte, beneficiarii vor rămâne cu pensia cea mai avantajoasă, potrivit legislaţiei în vigoare, spune directorul adjunct al Casei de Pensii Timiş, Melinda Szoke, pentru RADOR:
Melinda Szoke: „Toate pensiile aflată în plată se mențin. Deciziile pot să fie de toate tipurile, și de creștere, și de menținere, și de scădere. Nu o să se trezească pensionarul nostru în luna septembrie cu un cuantum mai mic de pensie față de luna august.
Termenul de contestare este 45 de zile de la comunicare, dar, recomandăm, dacă au întrebări în legătură cu aceste decizii, prima dată să se adreseze către noi, pensionarii”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…