Din cuprinsul articolului
Răzvan Cherecheș, profesor universitar în cadrul Universității Iowa, S.U.A și director al Departamentului de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai, explică cum a fost posibilă o astfel de modificare genetică. În privința mutației, acesta dezvăluie că nu se știe facă poate cauza forme diferite sau mai grave, însă un lucru este cert. Singura diferență este rata de transmitere, care a crescut cu până la 70%, spun specialiștii.
„Există multiple variante de virus care circulă în paralel, rata de mutație fiind de 1-2 mutații pe lună. Problema cu varianta B.1.1.7 din Marea Britanie este că a apărut brusc și are 17 gene care au suferit mutații (cel mai probabil sursa este o persoană în care infecția a persistat o perioadă mai lungă de timp).
Două dintre mutații sunt interesante – cele care modifică proteina spike de pe exteriorul virusului (cea care ajută intrarea virusului în organism) – din câte se pare, mutațiile nu sunt suficient de mari, deci vaccinul cu ARN mesager (Pfizer și Moderna) va funcționa și pe această tulpină.
Singurul aspect clar este că tulpina B.1.1.7 din Marea Britanie este semnificativ mai infecțioasă decât cele de până acum – se transmite mai ușor de la om la om. Simptomele par să fie similare, la fel și evoluția bolii. Aceleași măsuri de protecție (măști, distanță, igiena mâinilor) funcționează și pentru această tulpină, doar că trebuie aplicate mai strict”, a afirmat expertul Răzvan Cherecheș, pe pagina sa de Facebook.
Cercetătorii susțin că virusurile se modifică permanent pentru a-și asigura durata de viață. Până acum, virusul SARS-CoV-2 a suferit multe mutații, însă nu erau relevante din punct de vedere medical și al siguranței. Această tuplină este diferită numai prin faptul că se transmite mult mai repede decât cea anterioară. După cercetările efectuate, se pare că aceasta este cu 70% mai contagioasă, însă nu este rezistentă vaccinului, care este eficient și în această circumstanță.
Cu toate că meteorologii ANM au anunțat inițial o încălzire ușoară a vremii în această…
Numerologul Mihai Voropchievici a povestit, în emisiunea Adevăruri Ascunse, care sunt cele trei zodii care…
Cum setezi corect centrala de apartament ca să plătești mai puțin. Pe măsură ce iarna…
Horoscop 19 noiembrie 2024. E o zi care îndeamnă la reevaluări ale modului de comportament…
Companii din pharma, clinici, rețele de spitale de stat și private și medici din România…
Știai că 30% dintre cuplurile infertile (nu reușesc să obțină sarcina natural după cel puțin…