Din cuprinsul articolului
Anunțul zilei despre programul de vizită în spitale! Alexandru Rafila, precizări importante
Alexandru Rafila pregăteşte un ordin de ministru pentru modificare programului de vizită în spitale. Astfel, accesul în spitale care era condiționat de testarea anti-covid, devine mai fluid.
În acest sens, programul de vizită în spital va fi de 30 de minute, de luni până vineri între 15:00 şi 20:00, iar în week-end acest orar este prelungit. De asemenea, vizitele pot fi făcute în orice zi şi indiferent de oră în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică.
Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordin care prevede un program organizat de vizitare a pacienţilor internaţi în spitale, dar şi reguli care trebuie respectate în momentul în care rudele intră la cei internaţi.
Documentul mai prevede şi că pacienţii nu trebuie testaţi Covid-19 la internarea în spital decât dacă au simptome de boală.
„Acest Ordin vine în continuarea unei decizii pe care am luat-o la nivelul Ministerului Sănătăţii legată de accesul în spitale, care era condiţionată de foarte multe ori de efectuarea unui test Covid-19, ştiţi bine că am avut semnale din teritoriu, au fost tot felul de exagerări care limitau inclusiv dreptul pacienţilor de a primi asistenţă medicală (…) şi este normal să nu existe limitări ale pacienţilor şi nici ale aparţinătorilor care doresc să-şi viziteze rudele în spitale.
(…) acest Ordin reglementează foarte clar cum se face accesul în spital într-un mod civilizat încât oamenii să aibă pe de o parte acces la informaţiile legate de rudele lor apropiate şi să poată să le viziteze într-un interval de timp rezonabil, cu o durată rezonabilă (…), a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.
Ordinul prevede reguli clare după care aparţinătorii vor primi informaţii despre rudele internate în spital şi vor exista persoane desemnate să facă acest lucru, dar şi un sistem bazat pe un număr unic pentru fiecare pacient în parte, a mai precizat Alexandru Rafila.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…