Din cuprinsul articolului
Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară va începe pe data de 16 august, informează Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) într-un comunicat de presă transmis, luni citat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, factorii poştali vor fi prezenţi pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
„În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024.
Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.
Compania Naţională „Poşta Română” îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice.
Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii”, se menţionează în comunicat, transmite Agerpres.
Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat.
Simona Bucura Oprescu a precizat că, în urma discuţiilor cu partenerii de la Poşta Română, cu colegii de la Casa de Pensii, cu asociaţiile de pensionari, concluzia la care au ajuns este că mai eficient este să nu trimită decizie de recalculare cu decizie de recalculare, ci să trimită toate deciziile, înainte de 1 septembrie.
Întrebată când vor fi trimise aceste decizii, ministrul a spus:
„Deciziile de recalculare vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari. În septembrie ajunge pensia recalculată în baza principiilor noii legi a pensiilor”.
Ministrul a prezentat şi plicul pe care pensionarii îl vor primi cu decizia de recalculare a pensiei în baza noii legi, precizând că este „un formular cât mai simplu realizat de cei de la Casa Naţională de Pensii, pentru ca fiecare pensionar să poată verifica uşor aceste date”.
Întrebată dacă există situaţii în care pensia va scădea, Simona Bucura Oprescu a spus: „Important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…