Din cuprinsul articolului
Anunțul momentului vine de la Sorin Cîmpeanu. Ministrul Educației spune că a discutat de două ori cu ministrul Sănătății și spune că există o concluzie clară!
„S-ar putea pune problema unor relaxări în ceea ce privește păstrarea școlilor deschise?”, a întrebat jurnalista. „Nu e vorba de o relaxare care să privească numai școlile, e vorba de ceea ce a explicat dl. dr. Țincu mai devreme. Atunci când estimezi că 60% din populația UE, alții estimează mai mult, alții spun că într-un an cu toții vom trece prin boală, trebuie să iei măsuri adecvate”, a răspuns ministrul Educației.
„Nu mai este o problemă sanitară atât cât este o problemă economică și socială. Am discutat de două ori astăzi cu domnul ministru Rafila, de fiecare dată concluzia a fost foarte clară: avem reguli, trebuie să le respectăm. La 75% grad de ocupare al paturilor, atunci școlile și grădinițele trec în online. Vor reveni când gradul de ocupare al paturilor pacienților Covid-19 scade sub 70%”, a adăugat Cîmpeanu la Digi 24.
„Este o problemă nu numai în școală, este o problemă a întregii societăți. Sub nicio formă nu susținut niciodată trecerea tuturor școlilor în online. Mai mult decât atât, văd că sunt nostalgici după regulile din primul semestru. În primul semestru tot aceiași critici spun că nu are nicio relevanță rata de infectare din localitate cu funcționarea școlii.
Spuneau că nu are nicio legătură rata de vaccinare a personalului din învățământ cu funcționarea școlii. Acum înțeleg că nu e bine nici legătura cu paturile pacienților Covid-19. E bine să îi lăsăm pe cei în măsură să se pronunțe și școala să meargă mai departe. Noi încercăm să ne asigurăm prin teste, prin măști că diminuăm acest risc care nu poate fi eliminat”, a conchis el.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…