Din cuprinsul articolului
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că până în prezent, aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod.
„În luna septembrie care tocmai s-a încheiat, aproape 300.000 de români au apelat la medicul de familie pentru eliberarea pastilelor de iod. Deci avem peste jumătate de milion de persoane care au luat pastilele de iod. Eu sper ca acest ritm să continue şi în lunile următoare”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la Europa FM.
Ministrul Sănătății a mai declarat că medicii de familie au înţeles ce au de făcut atunci când vine vorba de aceste prescripţii pentru pastile de iod.
Ministrul Sănătăţii: „Prezentarea la farmacie fără prescripție face imposibilă eliberarea pastilelor de iod”
„Eu cred că între timp şi medicii de familie au înţeles că nu trebuie să facă altceva, decât atunci când au un consult cu un pacient cu vârstă de sub 40 de ani, îi pot da, în afară de tratamentul obişnuit pe care îl primeşte sau recomandările medicale pe care le primeşte, şi prescripţia pentru el sau pentru membrii familiei care se încadrează în această categorie.
În România, în fiecare lună, sunt circa 3 milioane de consultaţii la medicii de familie, aşa că un număr mare de români ar putea să primească o simplă reţetă cu care să se ducă să îşi ridice pastilele de iod„, a completat Alexandru Rafila.
„Pentru mine ritmul este încurajator. Nu este punctul nostru tare și nu este niciun fel de critică. Comportmentul preventiv nu este punctul nostru tare”, a mai spus el.
Alexandru Rafila, spunea, la sfârșitul lunii Septembrie că în prezent, în România este o incidență scăzută a infecției cu coronavirus, iar formele clinice nu pun probleme deosebite care să justifice revenirea la învățământul online.
Alexandru Rafila: Nu cred că este, în momentul de față, un context medical de sănătate care să pună în vreun fel problema învățământul online. În momentul de față, avem o incidență scăzută a infecției cu noul coronavirus.
Mai mult, formele clinice ale acestor infecții nu pun probleme deosebite, în ceea ce privește asistența medicală, care de cele mai multe ori este ambulatorie, nu mai este spitalicească. Am auzit diverse speculații, un nou val de viroze.
Este o situație obișnuită după începerea școlii. Nu uitați că școala în acest an a început cu 2 săptămâni mai repede, iar aceste 2 săptămâni sigur că au dus și la creșterea incidenței virozelor respiratorii, fără să existe însă probleme legate de acordarea asistenței medicale pentru copii.