Din cuprinsul articolului
Tratament Covid. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că primele cantităţi de Molnupiravir (n.r. – medicament cu care sunt trataţi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus) ar putea să ajungă în ţară până la finalul lunii ianuarie.
„Până la sfârşitul lunii vom avea şi primele cantităţi de Molnupiravir, cred, şi la începutul lunii februarie – jumătatea lunii februarie sau mai târziu celălalt antiviral.
Noi, pentru o estimare a unui milion de cazuri în România, am considerat că circa 250.000 de pacienţi ar trebui sau să fie beneficiarii unui tratament antiviral ţintit, dar acest tratament antiviral nu se poate administra decât după evaluare medicală”, a spus ministrul, la o conferinţă de presă la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, potrivit realitatea.net.
El a precizat că nu este indicat ca un medicament antiviral să fie administrat oricărei persoane fără o evaluare şi o recomandare.
„Nu se poate, nu este indicat să fie administrat pur şi simplu oricărei persoane, pentru că este un tratament toxic, nu este un tratament care să poată să fie luat oricând şi oricum de către oricine.
Trebuie evaluare, recomandare medicală şi tratament doar pentru persoanele la care există indicaţie. Eu personal nu aş lua un antiviral decât dacă aş avea o formă de boală care ar justifica administrarea acelui antiviral”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat vineri Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.
Rafila a discutat cu echipa de conducere şi şefii de secţie despre pregătirea unităţii sanitare în acest context epidemiologic şi a vizitat mai multe secţii.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…