Categories: Știrile zilei

Anunț oficial. Când se vor livra pensiile în Decembrie! Sunt mari probleme cu banii

Mare atenție, pensionari, deoarece ministrul Muncii a comunicat data la care urmează să fie virate pensiile pentru luna decembrie. Deja știm că 1 decembrie este zi liberă de la stat. Însă când ajung banii la beneficiari?

Despre plata pensiilor din decembrie a vorbit și Simona Bucura-Oprescu. Conform ministrului, pensiile vor fi virate cu o zi întârziere, respectiv din 2 decembrie.

Sunt vizați pensionarii care își așteaptă pensiile prin Poșta Română.

În schimb, pensionarii care încasează pensia prin card vor fi nevoiți să mai aștepte.

Concret, livrarea pensiilor se va face începând cu 12 decembrie în cazul persoanelor care își încasează banii prin cont bancar.

Se pare că nu va fi o întârziere atât de mare cum se zvonea.

Ce se va întâmpla cu pensiile din Ianuarie

De asemenea, ministrul a comunicat, printre altele, că pensionarii urmează să beneficieze de o nouă mărire în ianuarie 2025, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Conform legii, pensiile sunt indexate anual în luna ianuarie, în urma eliminării pragului de 9,4% din PIB, care ar fi însemnat înghețarea pentru o perioadă îndelungată a drepturilor vârstnicilor.

Acest lucru înseamnă că valoarea punctului de pensie va crește cu peste 12% în ianuarie 2025, de la 81 de lei la aproximativ 91 de lei. De această creștere vor beneficia și persoanele care obțin pensia minimă, care va crește de la 1.281 lei la 1.414 lei.

Urmează să vedem dacă autoritățile vor aduce clarificări suplimentare, dar și câți bani vor primi în cele din urmă pensionarii, având în vedere că fiecare calcul este individual.

Pensii decembrie 2024. Cine sunt românii care ar putea lua două PENSII

Pensiile din decembrie 2024. 200.000 de pensionari ar putea beneficia de două pensii în decembrie. Oficialii Casei de Pensii au lămurit și de ce seniorii vor încasa mai mulți bani.

Pensionarii care se află în această situație sunt aceia care încă nu au obținut soluționarea. În cazul în care dosarele lor ar fi rezolvate până la sfârșitul lunii noiembrie, după cum susține casa de pensii, în decembrie cel puțin 200.000 de pensionari ar putea primi două pensii, pe cea din luna în curs și pe cele restante.

În același timp, toate persoanele care s-au înscris la pensie la data de 1 septembrie nu își primesc banii deoarece nu au software-ul. Aceste persoane riscă să își primească banii abia în februarie.

Mulți și-au reziliat contractele de muncă și au ajuns fără bani. De la 1 septembrie, pensiile au crescut, în medie, cu 620 de lei.

Referitor la problemele românilor care au cerut o pensie în baza noii legi și încă nu au primit o hotărâre, Daniel Baciu a oferit explicații în exclusivitate pentru telespectatorii România TV:

„Avem dosare, noii beneficiari au aplicat pentru pensie. Aici trebuie sa gasim solutii urgente sa isi primeasca drepturile aferente pensiei. Am constituit task force la Casa de pensii – specialistii din casele teritorial de pensii, specialisti din partea firmei de mentenanta. De luni acest task force isi intra in atributii. Incepem testarea noului program informatic care calculeaza pensiile celor care au solicitat acest drept incepand cu 1 septembrie. Avem o saptamana sa finalizam aceste testari. Testam dosarele mai complexe, mai grele, ca dupa ce finalizam acest proces de testare, care nu e deloc usor, programul informatic sa poata fi dat in productie si sa incepem sa calculam pensiile celor care au depus dosarele incepand cu 1 septembrie. Sa speram ca in perioada imediat urmatoare oamenii sa isi primeasca drepturile aferente pensiei”.

Recent Posts

Chiftele mănăstirești de post! Ingredient secret folosit de călugării de pe Muntele Athos

Chiftele mănăstirești, rețetă de post. Vă prezentăm o rețetă de chiftele mănăstirești de post absolut…

2 ore ago

Medic: Anunț pentru cei care au această grupă de sânge

Medic: Anunț pentru cei care au această grupă de sânge. Cercetătorii au remarcat o asociere…

3 ore ago

Prințul Harry și Meghan Markle, în pragul divorțului? Cutremur la Casa Regală!

Cuplul Harry-Meghan Markle, în pragul divorțului? Se vorbește tot mai mult despre un posibil divorț…

3 ore ago

Horoscop Cristina Demetrescu 18-24 noiembrie 2024. Leu: Puteți fi provocat la dueluri și conflicte

Horoscop săptămânal cu astrologul Cristina Demetrescu pentru săptămâna 18-24 noiembrie 2024. Leii pot fi provocați…

4 ore ago

Simptome care ar trebui să te trimită direct la spital – chiar dacă ești tânăr! Pot anunța un cancer agresiv

Manifestarea a doar unuia dintre cele patru semne de alarmă timpurie ale cancerului de colon…

4 ore ago

Curățarea mașinii de spălat: Cum să scapi de mucegai și miros neplăcut

Curățarea regulată a mașinii dvs. de spălat este esențială. Reziduurile de detergent, murdăria și mucegaiul…

4 ore ago

Citeste si: