Din cuprinsul articolului
Traversăm o perioadă cu totul diferită față de cea de până acum. Digitalizarea și evoluția inteligenței artificiale ne aduc în fața unor dificultăți care nu erau cunoscute în urmă cu 5-10 ani, afirmă guvernatorul BNR.
Anunț despre BANII românilor. În discursul său de deschidere a celei de-a 33-a aniversări a Institutului Bancar Român, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a precizat că eforturile mediului bancar trebuie orientate în direcția formării profesionale continue a resurselor umane din bănci, apreciind că ne orientăm către o etapă nouă în ceea ce privește reprofesionalizarea resurselor umane din industria financiar-bancară.
”În prezent, traversăm o perioadă foarte diferită de ceea ce am trăit până acum. Cu cerinţe noi, pe care trebuie să le înţelegem în realitatea lor „de pe teren”. Iar ele, spun asta de la bun început, ne îndeamnă să ne gândim la punerea bazelor unei noi etape de profesionalizare şi reprofesionalizare a oamenilor noştri, a personalului din industria financiar-bancară. Digitalizarea şi apariţia inteligenţei artificiale ne aşează în faţă provocări necunoscute până acum 5-10 ani. Ce am trăit noi ca generaţii de bancheri cu 15-25 de ani de experienţă în spate, aproape că nu se mai poate folosi dacă nu avem măcar câteva abilităţi pe parte de digitalizare dobândite între timp. În acest context, necesitatea reprofesionalizării resursei umane din industria bancară se impune ca o acţiune continuă, susţinută, sistematică, iar aici considerăm că rolul Institutului Bancar Român va fi unul esenţial în viitor”, a spus Isărescu, potrivi RTV.
Mai ales în actualele reaşezări geostrategice din lume, proces care este aşteptat să fie de durată, băncile vor trebui să îşi consolideze potenţialul de organizaţii flexibile, capabile să îşi adapteze din mers businessul la multiple provocări: crize naţionale, transnaţionale, stări de conflict, război hibrid etc, adaugă guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu: ”Prin flexibilitate, toate provocările trebuie rapid transformate în resetări şi oportunităţi”
”Prin flexibilitate, toate provocările trebuie rapid transformate în resetări şi oportunităţi, iar acest lucru nu se poate realiza decât cu specialişti şi oameni responsabili, serioşi. Astăzi, Institutul Bancar Român dispune de un corp de experţi temeinic pregătiţi, care prin probitate profesională contribuie activ la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii. De asemenea, dispune de echipamente performante, de programe adecvate, toate formând un complex de dotări ce face evidentă importanţa strategică a Institutului, de catalizator al noilor tendinţe din banking şi transpunerea lor în programe de training care au scopul de a dezvolta competenţe profesionale în concordanţă cu noile atribuţii ale angajaţilor din system”, mai spune Mugur Isărescu.
Potrivit acestuia, eforturile comunității bancare trebuie îndreptate în direcția dezvoltării profesionale continue a resurselor umane ale băncilor.
”O resursă umană care deţine cunoştinţe şi competenţe profesionale avansate şi solide contribuie la menţinerea unei poziţii prudenţiale solide a băncilor şi, implicit, la asigurarea stabilităţii financiare. Se impune dezvoltarea unor standarde şi a unor cerinţe de pregătire care să creeze cadrul necesar pentru a asigura un nivel de cunoştinţe profesionale în linie cu evoluţiile de reglementare menţionate. Ne îndreptăm într-adevăr către o nouă etapă în reprofesionalizarea resursei umane din industria financiar-bancară, care să asigure dezvoltarea unui sistem mai cuprinzător de pregătire, dar vă rog să nu uitaţi sau să subestimaţi rolul şi responsabilitatea Institutului în domeniul educaţiei financiar-bancare şi în pregătirea formatorilor de opinie publică în domeniu”, a afirmat guvernatorul băncii centrale.