Din cuprinsul articolului
Anunț de ultimă oră! Valeriu Gheorghiță, despre o NOUĂ strategie a campaniei de vaccinare: Ne interesează să avem o rată suficient de bună de vaccinare la persoanele…
Șeful campaniei de vaccinare anti-covid a cetățenilor României a anunțat o că autoritățile intenționează o abordare diferită a strategiei privind imunizarea românilor.
Anunț de ultimă oră! Valeriu Gheorghiță, despre o NOUĂ strategie a campaniei de vaccinare
Valeriu Gheorghiță a explicat că autoritățile se vor concentra mai mult pe vaccinarea copiilor și a persoanelor care sunt vulnerabile la Covid.
„Strategia de aici înainte va fi puţin schimbată, în sensul în care ne interesează foarte mult să avem o rată suficient de bună de vaccinare la persoanele vulnerabile, să avem acces la medicaţia antivirală care să fie începută rapid după momentul diagnosticului.
Există în acest moment aceste centre de evaluarea medicală la nivel naţional care dă posibilitatea persoanelor care sunt diagnosticate să acceseze rapid serviciile medicale şi să beneficieze de îngrijirile medicale corecte”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, vineri, 28 ianuarie, la Digi 24.
De ce testele rapide dau rezultate „fals negative”
De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid a explicat motivul pentru care testele rapide pot da rezultat „fals negative”, în special în cazul persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală.
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că persoanele imunizate, fie prin vaccin sau boală, au o încărcătura virală mai mică, astfel, virusul nu poate fi detectat la testele rapide, inclusiv cele de salivă. Acesta este motivul pentru care testele PCR rămân cele mai eficiente instrumente pentru detectarea formelor de coronavirus.
„La persoanele care au un grad de imunitate, pentru că au fost vaccinate sau au trecut prin boală anterior, încărcătura virală este mai redusă, atunci probabilitatea ca un test rapid antigen să iasă pozitiv este un pic mai mică decât la persoanele care sunt nevaccinate. Atunci este evident că testele «gold standard» acum sunt testele PCR”, a precizat Gheorghiță, potrivit sursei citate.