Sari la conținut

Anunț: Cu cât crește pensia de la 1 ianuarie 2025

pensie
Sursă foto: Media Flux
Daniel Baciu, despre o nouă creștere a pensiei

Cu cât crește pensia de la 1 ianuarie 2025. Șeful Casei Naționale de Pensii a anunțat că milioane de pensionari din România vor beneficia de o nouă creștere a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2025, ca urmare a indexării pensiilor prevăzute de lege. 

Această majorare vine după un an de schimbări în sistemul de pensii, cu recalculări și ajustări succesive, care au afectat veniturile a milioane de seniori.

Cu cât crește pensia de la 1 ianuarie 2025

Noua majorare a pensiilor se va realiza prin indexarea anuală prevăzută de legislație, bazată pe rata inflației și creșterea salariului mediu brut. Pentru anul 2023, inflația a fost de puțin peste 10%, în timp ce creșterea salariului mediu a fost de aproximativ 6%. Astfel, conform calculelor preliminare, pensiile vor fi majorate cu 12%, ceea ce înseamnă o creștere medie de 320 de lei, având în vedere că pensia medie este în prezent de 2.700 de lei.

„Nu avem procentul final încă, întrucât datele trebuie să fie confirmate oficial de Institutul Național de Statistică (INS). Totuși, calculele preliminare indică o majorare a punctului de pensie și a punctului de referință undeva în jurul valorii de 12%,” a explicat șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, într-un interviu pentru RTV.

Probleme în procesul de recalculare a pensiilor

În ciuda veștilor bune privind creșterea pensiilor, există încă probleme majore cu recalcularea pensiilor pe baza noii legi. Sistemul informatic utilizat de Casa Națională de Pensii a întâmpinat dificultăți, ceea ce a cauzat întârzieri semnificative în emiterea deciziilor de recalculare.

Conform estimărilor, în prezent se procesează datele din luna august, ceea ce înseamnă că finalizarea recalculării tuturor pensiilor ar putea fi amânată până la sfârșitul anului. Sute de mii de pensionari încă așteaptă noile decizii de pensie, în ciuda faptului că procesul ar fi trebuit să fie finalizat deja de două luni.

Cine a beneficiat deja de creșteri ale pensiei?

De la 1 septembrie, aproximativ 2 milioane de pensionari au beneficiat de creșteri semnificative, unele depășind chiar și 1.000 de lei. Alți 2 milioane au primit majorări mai mici, între 1 și 500 de lei. Cu toate acestea, există o categorie de pensionari care nu a beneficiat încă de nicio ajustare, fiind în continuare în așteptarea recalculării.

De asemenea, la 1 octombrie a avut loc o altă creștere a pensiilor, ca urmare a ridicării pragului de impozitare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Această măsură a contribuit la creșterea veniturilor pentru mulți pensionari, dar nu a fost suficientă pentru a compensa întârzierea procesului de recalculare.

Ce se întâmplă cu pensiile pe noiembrie?

Pentru luna noiembrie, recalcularea pensiilor continuă să fie o provocare pentru autorități. Sistemul informatic, care este esențial pentru procesarea noilor calcule, a întâmpinat numeroase dificultăți tehnice, iar cererile de revizuire, dosarele noi și pensiile speciale, precum cele de urmaș și din străinătate, contribuie la crearea unui volum mare de muncă.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au declarat că toate cererile vor fi rezolvate în cel mai scurt timp posibil și că pensiile recalculare vor include plata retroactivă a sumelor aferente de la 1 septembrie.

Până la finalul anului, autoritățile promit să rezolve toate problemele legate de recalcularea pensiilor și să asigure majorările necesare. Începând cu 1 ianuarie, pensionarii pot aștepta o nouă creștere semnificativă, ceea ce ar putea aduce o îmbunătățire a situației financiare pentru milioane de seniori din România.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”. Și-a început activitatea de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”,în 2012, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel