Anunț ANM. Locuitorii Capitalei se vor confrunta cu o schimbare bruscă a vremii, conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul marți – joi.
În perioada de marți până miercuri, valul de căldură va începe să se diminueze, iar instabilitatea atmosferică va crește. Cerul va fi variabil, cu înnorări ce se vor accentua după-amiaza și mai ales spre seară și în timpul nopții. Se așteaptă averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va rămâne ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura minimă va varia între 18 și 20 de grade Celsius.
„Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade”, arată Administraţia Naţională de Meteorologie.
Începând de miercuri și până joi dimineața, vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și se vor înregistra perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va avea intensitate slabă până la moderată. Temperatura maximă va scădea la aproximativ 29 de grade Celsius, iar temperatura minimă va fi între 17 și 19 grade Celsius.