Din cuprinsul articolului
Conform unei directive europene, România va elimina anumite produse din plastic, limitând astfel consumul acestui tip de material. Directiva are ca scop controlul asupra impactului pe care plasticul îl are asupra mediului, fiind o principală sursă de poluare.
Cel mai probabil până la 1 septembrie România va implementa directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului. De la acea dată, produsele de plastic de unică folosință, precum farfurii, pahare, tacâmuri și paie de băut nu vor mai putea fi puse pe piață, a precizat vineri, la Bistrița, ministrul Mediului, Tanczos Barna, potrivit Rador.
Farfuriile, tacâmurile și paiele de băut de unică folosință sunt printre produsele din plastic interzise de astăzi în Uniunea Europeană. Directiva referitoare la limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în 2019, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani să o implementeze.
România însă a ratat acest termen și riscă sancțiuni din partea forului comunitar dacă nu interzice rapid vânzare acestor produse. Ministrul mediului, Tánczos Barna, spune că se lucrează la adaptarea legislației și interdicția va intra în vigoare probabil de la 1 septembrie.
„Proiectul de ordonanţă de urgență este gata, intră pe circuitul de avizare. Într-adevăr, jumătate din statele membre au făcut deja implementarea sau transpunerea directivei, jumătate din statele membre încă nu. Vom fi gata probabil în câteva săptămâni cu această transpunere de directivă.
A fost un proces complex de stabilire a efectelor împreună cu ministerele de resort. Termenul cel mai probabil, având în vedere și vacanța parlamentară, şi procedura de emitere a ordonanţelor simple şi ordonanţelor de urgență, cel mai probabil la 1 septembrie. S-ar putea să fie și mai repede dacă procedura poate fi grăbită în guvern şi în parlament”, declară Tánczos Barna.
Directiva europeană prevede ca fiecare stat membru să colecteze 90% din sticlele din plastic până în anul 2029, iar până în 2025 cele noi vor trebui să conțină cel puțin 25% material reciclat, procent care trebuie să ajungă la minim 30% până în anul 2030.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…