Sari la conținut

Anumite centre de vaccinare anti-COVID și-au sistat activitatea. Care este explicația autorităților?

Medicii din centrele de vaccinare isi vor primi banii pentru luna august

Anumite centre de vaccinare anti-COVID și-au sistat activitatea în următoarea perioadă, potrivit autorităților. De asemenea, câteva centre vor funcționa la un program redus. Care este explicația acestei decizii, în ciuda eforturilor de a vaccina cât mai multe persoane anti-COVID?

Interesul pentru imunizare a scăzut în ultima perioadă. Majoritatea persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID fac parte din mediul urban, unde campania de imunizare a avut un adevărat succes. Cu toate acestea, autoritățile întâmpină dificultăți în procesul de imunizare al persoanelor din mediul rural.

Drept urmare, din cauza interesului scăzut pentur imunizare, autoritățile au decis ca anumite centre să-și închidă temporar activitatea în timp ce câteva centre au redus programul de funcționare.

Câteva centre de vaccinare anti-COVID și-au sistat temporar activitatea

45 de centre de vaccinare anti-COVID-19 și-au sistat temporar activitatea, iar peste 300 și-au redus programul, pe fondul scăderii ritmului campaniei național de imunizare.

De asemenea, 136 de fluxuri din centre funcționale au fost sistate în urma evaluării periodice pe care o fac cei care coordonează campania. O parte din personalul care activa în aceste centre va fi implicat în acțiunile din mediul rural.

Până săptămâna viitoare va fi realizată o programare, un desfășurător al acestor acțiuni, astfel încât, până la sfârșitul lunii august, în toate localitățile din mediul rural să ajungă echipe mobile de vaccinare – a precizat doctorul Valeriu Gheorghiță, potrivit Rador.

Conform datelor centralizate de Comitetul de Coordonare a Campaniei de Vaccinare, e vorba în total de peste 2.800 de localități din mediul rural; dintre acestea în aproximativ un sfert au ajuns deja echipe mobile, care au vaccinat circa 62.400 de persoane.

4.600.000 de români vaccinați cu schema completă

Cele mai recente date arată că în România au fost vaccinate anti-COVID 4.600.000 de persoane, din care peste 4.400.000 cu schema completă de vaccinare. Potrivit datelor publicate aseară, de marți până ieri au fost imunizate doar 26.000 de persoane, din care numai 11.000 cu prima doză. Astăzi au fost raportate 68 de cazuri de infectare cu coronavirus, dar și primul deces confirmat la o persoană infectată cu varianta indiană a virusului, care este considerată de specialiști mai contagioasă și mai virulentă.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel