Sari la conținut

Anumite amenzi date în timpul stării de urgență au fost declarate neconstituționale. Cum îți poți recupera banii

 Amenzi date în timpul stării de urgență. Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Decizia judecătorilor CCR nu anulează însă automat aceste sancţiuni date celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare. Cei care le-au primit, trebuie să le conteste în instanţă.

De la începutul stării de urgenţă au fost date peste 300.000 de amenzi, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro.

Atenţie, neconstituţionale sunt doar acele amenzi cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au dat de la 1 aprilie până acum, prin ordonanţa de urgenţă a guvernului.

Cele date de la instituirea stării de urgenţă, de pe 16 martie până pe 1 aprilie, cu valoarea cuprinsă între 100 şi 5.000 de lei, rămân valabile.

amenzi date în timpul stării de urgență au fost declarate neconstituționale

Amenzile plătite deja nu mai pot fi contestate. Pentru anularea amenzilor neplătite şi primite după data de 1 aprilie, trebuie deschis proces în instanţă. Asta după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Amenzile pot fi contestate în instanţă într-un termen de maximum 15 zile de la ridicarea stării de urgenţă, adică, cel mai probabil, până pe 30 mai.

Statul a dat, până acum, 310.000 de amenzi în valoare totală de 120 de milioane de euro. Deci, media este de 2.000 de lei per amenda. Poliţia poate da în continuare amenzi, până pe 15 mai, dar numai cu sume cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. Citiți continuarea pe stirileprotv.ro. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel