Categories: Expertul zilei

Un neurolog cu experiență susține că anumite alimente pot preveni boala Alzheimer mai bine decât orice medicament sau supliment

Anumite alimente pot preveni boala Alzheimer. Nu există niciun medicament sau supliment care să prevină expresia clinică a bolii Alzheimer, însă schimbări ale stilului de viață, de la 30-50 de ani, ajută, afirmă prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina.

„Din ce în ce mai frecvent, prieteni, cunoscuți, pacienți, oameni cu care mă întâlnesc mă întreabă dacă pot preveni boala Alzheimer. Dacă pot să ia un medicament, ceva, să nu facă demență. Ei bine, nu există niciun medicament sau supliment care să prevină boala sau expresia clinică a bolii, însă prevenția funcționează. Pentru pacienții care au deja demență, sigur, există un tratament complex, care încetinește declinul cognitiv. Însă pentru prevenție, nu. În primul rând aș vrea să fac distincție între boala Alzheimer și demența asociată bolii Alzheimer, care apare în stadiul final al bolii (după 20 de ani de evoluție)”, a explicat medicul, potivit Agerpres.

Anumite alimente pot preveni boala Alzheimer

Potrivit acestuia, boala Alzheimer constă în acumularea progresivă în creier a unor proteine agregate, ca un fel „de gunoi” pe care creierul nu îl poate „epura”. „Aceste modificări duc în timp la moartea neuronilor, afectarea circuitelor neuronale și slăbirea performanței intelectuale a individului, până la stadiul de demență”, a precizat medicul.

El spune că pentru a scădea riscul de a avea boala Alzheimer și pentru ca aceasta să nu progreseze până la stadiul de demență se poate interveni asupra stilului de viață la vârsta de 30 — 40 — 50 de ani printr-o activitate fizică constantă, se poate adopta o nutriție de tip dietă mediteraneană, se recomandă controlul consumului de alcool, evitarea traumatismele craniene, chiar și minore. Totodată, trebuie evitate anxietatea și depresia, iar acestea să fie tratate de îndată ce apar, să existe activitate intelectuală intensă continuu, iar contactele sociale să fie cât mai dezvoltate.

„Să avem un somn cât mai bun. Dacă avem probleme de somn, să ne adresăm unui specialist. Să tratăm precoce și eficient factorii de risc vasculari — hipertensiunea arterială, diabetul zaharat sau hiperinsulinemia, obezitatea, hiperhomocisteinemia, inflamația sistemică, să eliminăm fumatul, să mergem la medic și să ne testăm atunci când ni se pare că memoria, atenția, concentrarea au scăzut sau când nu ne mai descurcăm la fel de bine în activitatea curentă. Să raportăm medicului dacă avem în familie cazuri de boală Alzheimer, mai cu seamă dacă au debutat sub 65 de ani. Să încercăm în fiecare zi să fim bucuroși, să ne distrăm și să ne propunem să vizităm locuri noi și să cunoaștem oameni noi”, a recomandat medicul.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

23 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

53 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: