Din cuprinsul articolului
În urmă cu 35 de ani, ca absolventă a Facultăţii de Inginerie Chimică din Timişoara, VIRGINIA FAUR a deschis o poartă strâmtă şi a intrat în lumea inventatorilor.
A brevetat un unguent antireumatic, ca ajutor al Naturii pentru omul suferind. Era primul pas pe un drum ce avea să-i deschidă perspective nebănuite.
Au urmat alte preparate medicamentoase: pentru otite, afecţiuni hepato-biliare, îngrijirea tenului, stoparea evolutiei diabetului şi chiar inhibarea proliferării anarhice a celulelor, aşa cum se întâmplă în boala canceroasă.
Pasiunea pentru studiul plantelor a răspuns, la început, unor apeluri din partea prietenilor, colegilor de serviciu. Totul s-a întâmplat în linişte deplină, fără zarvă, de fiecare dată ce-i sosea o nouă confirmare că formula era bine gândită: brevetul de inventator.
Lumea aceasta rezona cu dorinţa sa de cunoaştere.
Industria noastră de medicamente nu s-a arătat interesată de aceste brevete, în schimb firme din Italia, Olanda şi Germania i-au solicitat colaborarea. A participat la simpozioane de inventică.
Palmaresul cercetării pe cont propriu a însumat, la finele anului 1989, 106 invenţii, majoritatea medicamente.
Doamna doctor Faur spune că pentru leacurile pe care le recomandă e nevoie de doar trei produse naturale, foarte uşor de procurat: miere, cimbru, ulei de cimbru.
„Antibioticul saracului” cel mai bun pentru plămâni și infecții respiratorii.
Reţeta: · 40-50 g cimbru uscat se pun într-un borcan de 800 ml. · Se completează cu miere. · Se lasă la macerat 2 săptămâni. · După 2 săptămâni preparatul se filtrează.
Mierea obţinută după macerarea cimbrului este un remediu puternic. Are proprietăţi bactericide, bacteriostatice, laxative, regenerative, imunostimulatoare.
Cimbrul este cunoscut în medicina populară ca antibiotic al săracului. Are efect antimibrobian şi antiinflamator. Conţine timol, care este un compus activ, antioxidant ce distruge radicalii liberi cauzatori de boli. Distruge de asemenea viermii intestinali. Este un antiseptic intestinal, stimulează secreţia biliară a ficatului, stimulează contracţia vezicii biliare şi evacuarea bilei în intestin, stomahic, expectorant, antiseptic al căilor respiratorii, stimulează funcţia rinichilor.
Mod de folosire a mierii cu cimbru: 1 lingură la fiecare 8 ore profilactic. Ori de câte ori ai poftă de dulce, ia 1 linguriţă din acest preparat. Se poate lua ca adjuvant 1 lingură de 3 ori/zi (la 8 ore) în toate afecţiunile datorate frigului (gripe, răceli), precum şi în tuse convulsivă, laringită, astm, răguşeală. Având acţiune antiseptică puternică acţionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare.