Sari la conținut

ANM: Val de căldură excesivă în toată ţara! Temperaturile resimțite vor ajunge la 50 de grade

caniculă
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Meteorologii de la ANM au emis noi alerte cod galben și portocaliu de caniculă, iar specialiştii atrag atenţia populaţiei că temperaturile resimţite vor fi chiar şi de 50 de grade Celsius!

Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă, valabile în zilele de 10 şi 11 iulie, în întreaga ţară.

Conform prognozei de specialitate, miercuri, este Cod portocaliu de vreme călduroasă în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti, unde temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, în timp ce indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valorile minime de temperatură vor fi de 20 de grade.

Disconfort termic ridicat

În restul ţării, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

 


Sursa: meteoromania.ro


Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, 11 iulie, Codul portocaliu de căldură extremă se extinde şi va cuprinde mai mult de jumătate de ţară, respectiv zone din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local Maramureş.

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor ajunge la 36 – 39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud, potrivit sursei citate de Agerpres.

 


Sursa: meteoromania.ro


De asemenea, Codul galben de caniculă se va menţine în cea mai mare parte a Moldovei, în zona litoralului şi local în Transilvania şi Maramureş.

Maximele vor fi de 33 – 37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi ITU va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, pe timpul nopţii, mercurul din termometre nu va coborî sub 20 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel