Sari la conținut

ANM, prognoză meteo de COŞMAR. Cât va mai dura VREMEA REA?

ANM
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Meterologii spun că vremea rea din această perioadă în care avem ploi, ninsori la munte și temperaturi cu mult mai mici decât cele normale va mai dura şi în primele zile din săptămâna viitoare.

Dar, deocamdată, începând de luni vom avea temperaturi și mai scăzute. Până la mijlocul săptămânii viitoare vom avea parte de ploi abundente și chiar de ninsori, în zonele montane. Ulterior, prognozele meteo arată faptul că se va înregistra o creștere uşoară a temperaturilor.

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ploi pentru toată ţara, valabilă până luni, la ora 15:00.

Potrivit ANM, începând de duminică, la ora 15:00, până luni, la ora 15:00, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10 – 15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice.

În zona de munte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea local şi temporar intensificări în regiunile sudice şi sud-estice cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.

„Marţi (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte şi în sud-vest se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării”, atenţionează meteorologii.

Ploi abundente la început de săptămână

Meteorologul ANM Mihai Huştiu anunţă că vremea rămâne capricioasă: „În continuare așteptăm ploi însemnate cantitativ, în extindere ca arie începând de duminică după-amiază, dinspre sud-vest, un sistem frontal determină ploi în mare parte din țară, iar aici, în jumătatea de sud a țării, ne așteptăm și la cantități mai însemnate 15-20 l/metru pătrat.

Aceste ploi vor continua luni, de această dată pe partea de nord și nu se încheie aici acest episod mai ploios și în zilele următoare, marți, miercuri ne așteptăm ca țara noastră să fie traversată de sisteme noroase și de ploi, de această dată mai însemnat pe partea de sud-vest.

Meteo
Sursă foto: arhivă Doctorul Zlei

Practic, până miercuri așteptăm episoade succesive cu ploi și cantități chiar mai însemnate de apă, peste 15-20 de litri pe metru pătrat, iar la munte, ținând cont că temperaturile se mențin coborâte, așteptăm ninsori și lapoviță la peste 1.500 metri și chiar depunerea unui strat de zăpadă mai important în Carpații Meridionali”.

Temperaturile maxime nu vor mai depăși 15 grade Celsius

„Urmează o perioadă de instabilitate accentuată, caracterizată prin averse torențiale, însoțită și de intensificări ale vântului, cu viteze de 60-70 km/h, vijelii, și nu în ultimul rând cantități de apă care pot depăși 25-30 l/mp. Vorbim și de posibilitatea ca la altitudini mai mari de 1500 m să consemnăm precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În majoritatea regiunilor valorile de interes vor caracteriza, în special în jumătatea nordică, o vreme ușor mai rece, pentru că maximele nu vor mai depăși 15 grade Celsius”, a explicat directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la România TV.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel