Din cuprinsul articolului
Ciclonul mediteranean care a ajuns deasupra ţării noastre a adus ninsori abundente în mai multe zone din ţară. Vântul puternic viscoleşte zăpada şi se circulă cu dificultate pe mai multe tronsoane de drum.
De altfel, meteorologii de la ANM au emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori şi viscol puternic, valabilă până miercuri dimineaţă, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali şi, local, în Carpaţii Orientali. De altfel, în cea mai mare parte a zonei montane va fi în vigoare un Cod galben de ninsori.
Un alt Cod galben, de vânt puternic, vizează Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei. Pentru Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei, a fost emis Cod galben de ploi însemnate cantitativ. În Bucureşti, vremea va fi închisă şi va ploua.
Cod portocaliu de ninsoare abundentă
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă şi viscol puternic, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, în judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna, la altitudini mari.
”În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini în general de peste 1.700 m, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30…50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90…110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 m”, au arătat meteorologii.
În aceeaşi perioadă, este în vigoare un Cod galben, de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă şi viscol la altitudini între 800 şi 1.700 m în cea mai mare parte a zonei montane.
Astfel, în cea mai mare parte a zonei montane, la altitudini între 800 şi 1.700 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 20…25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60…80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 m.
Vânt puternic în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei
În judeţul Timiş şi zona joasă a judeţului Caraş-Severin în prima parte a zilei va ninge temporar viscolit (rafale de 40…50 km/h). Un alt Cod galben, valabil de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, vizează intensificări ale vântului.
Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei. Vor fi rafale de 50…70 km/h, iar în noaptea de marţi spre miercuri (24 / 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei. Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze de 40…50 km/h.
Codurile galben vizează judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, în municipiul Bucureşti şi în unele zone ale judeţelor Suceava, Mureş, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin.
Pe de altă parte, ANM a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei va ploua însemnat cantitativ, astfel încât prin acumulare se vor înregistra 25…40 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă
În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Acest Cod galben vizează judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, în Capitală şi în cea mai mare parte a judeţelor Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi.
O altă atenţionare Cod galben va fi în vigoare de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 20.00. Astfel, local în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…80 km/h, transmite sursa citată de News.ro.
Un alt Cod galben, dar care vizează intensificări ale vântului, va fi în vigoare de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 20.00. În Muntenia, Dobrogea, precum şi în centrul şi sudul Moldovei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h şi temporar de 75…80 km/h în estul Munteniei şi pe litoral.
Miercuri, în regiunile sudice şi sud-estice vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ (10…20 l/mp), iar în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, izolat, peste 25…30 l/mp. Vor fi condiţii de polei.
Aceste coduri galben vizează judeţele Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu şi parţial în Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Covasna.
Prognoza meteo pentru Bucureşti
În zona municipiului Bucureşti, de marti, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ (se vor acumula 20…30 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…60 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 4…5 grade.
De miercuri dimineaţă, până joi, la ora 10.00, vremea se va menţine închisă şi va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h, iar pe parcursul zilei posibil şi de 70 km/h. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
De joi dimineaţă, până la ora 20.00, cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade.