Din cuprinsul articolului
Trei sferturi din ţară se va afla sub atenţionare Cod roşu de căldură excesivă, în timp ce în restul teritoriului va fi în vigoare un Cod portocaliu de caniculă, potrivit prognozei publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, pe parcursul zilei de duminică, pe fondul atenţionării Cod roşu, în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldură va continua să se intensifice.
Cod roşu de caniculă în Bucureşti şi 32 de judeţe
Valabilitate: 15, 16 iulie
Potrivit specialiștilor, în următoarele zile vom resimți temperaturi extreme, de peste 45 de grade Celsius. Astfel, vom avea patru zile consecutive de cod roşu de caniculă, după ce ANM a extins şi prelungit avertizarea de căldură.
Temperaturi de 43 de grade Celsius!
Specialiştii de la platforma meteo Accuweather prognozează temperaturi de coşmar, care vor ajunge miercuri, 17 iulie, la 43 de grade Celsius la umbră.
Potrivit ANM, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unităţi. Pe timpul nopţii, minima termică nu vor coborî sub 20 de grade.
De asemenea, un Cod portocaliu vreme călduroasă va fi valabil, duminică, în zone din Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi din zona Carpaţilor Orientali.
În aceste regiuni va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35 – 40 de grade, iar pe Litoral de 32 – 35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit ANM, local, minimele termice vor ajunge şi depăşi 20 de grade, astfel că nopţile vor avea o caracteristică tropicală.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunţat că românii vor resimți temperaturi de 45 de grade Celsius la umbră, în zilele următoare, în contextul în care traversăm cea mai lungă perioadă de caniculă din istorie.
Sunt vizate de Codul roşu de caniculă Capitala şi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași, Botoșani, și parțial județele Bacău, Neamț și Suceava.
Valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi maxime de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Prognoză specială în Bucuerşti
13.07.2024 ORA 09:00 – 14.07.2024 ORA 09:00
Valul de căldură va fi intens și disconfortul termic deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 39…40 de grade, iar cea minimă, specifică nopții tropicale, va fi de 21…23 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
14.07.2024 ORA 09:00 – 15.07.2024 ORA 09:00
Valul de căldură intens și disconfortul termic deosebit de accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 22…23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
15.07.2024 ORA 09:00 – 16.07.2024 ORA 09:00
Valul intens de căldură va persista. Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade, iar cea minimă va fi de 20…22 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.
16.07.2024 ORA 09:00 – 17.07.2024 ORA 09:00
Valul intens de căldură va continua. Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade, iar cea minimă va fi de 20…22 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru zilele caniculare
Ministerul Sănătăţii a făcut mai multe recomandări pentru populaţie pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu caniculă. Astfel, nu se recomandă, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 – 18,00.
„Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius.
Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).
De asemenea, se recomandă în aceste perioade să se bea zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.