Categories: Ştiri sănătate

ANM a emis o ATENȚIONARE de vreme SEVERĂ. Ce ne așteaptă în următoarele zile

Începând de luni, ora 16:00 și până marți, ora 16:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei. În intervalul menționat va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55 — 65 km/h.

Meteorologii au emis pentru luni și marți o prognoză specială pentru municipiul București ce vizează ploi însemnate cantitativ, acumulări de apă de 30-35 de litri/mp și vânt puternic.

„Începând de luni (27 noiembrie) și până în după-amiaza zilei de marți (28 noiembrie) va ploua continuu și se vor cumula cantități de apă în jur de 30 — 35 l/mp. Intensitatea ploii va fi mai mare în seara zilei de luni, în cursul nopții de luni spre marți și în dimineața zilei de marți, când și vântul va avea unele intensificări, cu viteze la rafală ce vor atinge temporar 45 — 55 km/h”, se precizează în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

ANM a emis duminică o informare meteo de ploi însemnate cantitativ și ninsori abundente, valabilă în cea mai mare parte a țării de duminică seara, până luni după-amiaza, dar și o avertizare Cod portocaliu de ninsori și vânt puternic pentru zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova și Dâmbovița.

De asemenea, de luni după-amiaza și până marți seara vor intra în vigoare două avertizări Cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, valabile în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei, dar și ninsori și vânt puternic în Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, valabile în 24 de județe.

La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.

Conform ANM, de luni, ora 16:00 și până marți, ora 18:00, va fi Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, cu depuneri de de zăpadă, intensificări ale vântului la munte, în Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

În Carpații Meridionali și Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafala de 55 — 70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marți și în prima parte a zilei de marți, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

Județele afectate total sau parțial de avertizările Cod galben de vremea rea sunt: Ilfov, Olt, Teleorman,Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Harghita, Alba, Bacău, Mureș, Neamț, Suceava și Bistrița-Năsăud.

De asemenea, începând de luni, ora 20:00 și până marți, ora 16:00, va intra in vigoare o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente și intensificări ale vântului în zonele de munte ale județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

Recent Posts

Vitamina pe care trebuie să o iei dacă suferi de varice

Venele varicoase sunt adesea una dintre cele mai frecvente afecțiuni la femei, mai mult decât…

9 minute ago

Nu este vorba de stres: semnificația spirituală a căderii părului

Nu este vorba de stres: semnificația spirituală a căderii părului. Calviția și căderea părului sunt…

29 de minute ago

Diagnostic crunt pentru un actor celebru. Anunț de ultimă oră venit din partea medicilor

Diagnostic crunt pentru un actor celebru. Vestea că un mare actor american are cancer a…

49 de minute ago

Faza lunii pe 5 noiembrie 2024: sfaturi importante

Faza lunii pe 5 noiembrie 2024. Sfaturi importante:  Pe 5 noiembrie 2024, Luna crește, a…

o oră ago

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult este indicat să slăbești într-o săptămână

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…

o oră ago

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

11 ore ago

Citeste si: