Sari la conținut

ANM, cod roșu de vreme extremă. România va fi sub o CUPOLĂ de FOC, cu temperaturi extreme

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vremea

Cupola de caniculă se menține asupra României! Mai multe regiuni ale țării sunt sub incidența codurilor roșu și galben, unde maximele vor atinge și 39 de grade celsius la umbră. La polul opus, vom avea parte de fenomene meteo extreme cu vijelii, furtuni și căderi de grindină.

„Rămânem pe același context meteorologic în sensul că, pe de-o parte, vorbim de caniculă, val de căldură persistent și discomfort termic deosebit de accentuat, acolo unde astăzi și mâine avem în continuare, în vigoare, o avertizare meteorologică de cod roșu, portocaliu și respectiv galben. Ne așteptăm la valori la nivelul întregii țări între 33 până la 39 de grade Celsius. Cele mai ridicate fiind de așteptat în zonele cu cod roșu și portocaliu.

Iar, în același timp, vorbim și de fenomene de instabilitate atmosferică. Astăzi, în partea de Maramureș și nord-vestul Moldovei, în local munții Apuseni și în Carpații Orientali, vorbim de averse torențiale, cantități de apă peste 15-25 litri pe metru pătrat, izolat peste 30 litri pe metru pătrat și intensitatea vântului de 50-70 km pe oră, posibil vijelii și izolat căderea grindinei. Astfel de fenomene vor fi la nivel local și în restul teritoriului.

Așadar, în continuare, în următoarele zile, o vreme, din punct de vedere meteorologic, la polul opus, fie vorbim de vijelii și averse torențiale, grindină, fie vorbim de temperaturi ce vor caracteriza în continuare o vreme deosebită de caldă, cel puțin până la sfârșitul verii 2024”, a spus Elena Mateescu la Realitatea PLUS.

Sursă foto: Capital

Prognoza meteo 19 august 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

În țară, valul de căldură va persista, în continuare va fi caniculă în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, și pe arii restrânse în nord și nord-vest vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate ploilor, iar ziua local și în regiunile vestice.

Vremea în București, 19 august 2024

În București, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă, comparabilă cu cea din ziua anterioară, va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel