Angina pectorală este o durere toracică (în piept) care apare atunci când mușchiul inimii nu primește suficient sânge bogat în oxigen. Numai medicul specialist cardiolog poate stabili în urma investigațiilor tratamentul care poate fi alcătuit din nitrați, beta-blocante, anticoagulante, statine.
De regulă, pacienții descriu angina pectorală drept o senzație puternică de presiune, o greutate care apasă pe și în piept. Uneori, persoana în cauză poate confunda aceasta durere cu cea dată de indigestie.
De regulă, anxietatea, spaima sunt simptome care însoţesc crizele anginoase.
Iată care sunt semnele și simptomele anginei:
- apariția bruscă a durerii toracice sau a disconfortului descris sub forma unei arsuri sau a unei presiuni,
- durerea poate să ajungă și în umăr, brațe, gât, maxilar,
- senzația de greață,
- oboseală persistentă,
- apar dificultățile de respirație,
- transpirație,
- amețeală,
- crampe
Atenție! Dacă ai astfel de simptome, obligatoriu trebuie sa ajungi la medicul cardiolog deoarece angina pectorală stabilă sau cea instabilă pot indica un posibil atac de cord.
De multe ori, angina pectorală apare în urma unui efort fizic prelungit sau prea puternic, sau atunci când nivelul stresului este ridicat.
Principalele cauze ale anginei pectorale sunt ateroscleroza, afecțiuni ale valvei aortice, hipertiroidismul, anemia severă. De asemenea, printre factorii de risc ai anginei se regăsesc: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, fumatul, obezitatea, consumul exagerat de alcool, sedentarismul, vârsta – bărbații de peste 45 de ani și femeile de peste 55 de ani au risc crescut.
În literatura de specialitate există 2 tipuri principale de angină: stabilă și instabilă.
Angina pectorala stabilă este definită drept durerea în piept care apare în timpul activității fizice sau în timpul unei stres puternic. Poate să apară și după ce ai mâncate mult sau ai consumat alimente grase, grele. De asemenea, este cea mai des întâlnită formă de angină. Foarte important de menținut pentru pacienți este faptul că acest tip de angină nu durează mai mult de câteva minute și dispare în clipa în care persoana se odihnește.
Angina instabilă este mult mai gravă ca manifestări dar și ca urmări. Trebuie să ajungi urgent la medic deoarece există riscul de infarct miocardic sau chiar de moarte subită. Durerea durează mai mult timp, nu dispare când te odihnești, nu trece dacă iei medicamente. Mai mult, durerea poate trezi pacientul din somn noaptea.
Reține! Numai medicul specialist cardiolog poate stabili în urma investigațiilor – ecocardigrafie, coronografie – diagnsticul și tratamentul (nitrați, beta-blocante, anticoagulante, statine).
Sunt și situații grave când specialiștii pot recomanda o angioplastie – folosirea stenturilor. Operația de bypass coronarian este și ea o procedură des întâlnită la acești pacienți. Nu în ultimul rând schimbarea stilului de viață este esențială, adoptarea unei diete cât mai sănătoase, renunțarea la fumat și la alcool.