Din cuprinsul articolului
Cei peste 10.000 de candidaţi la examenul de Rezidenţiat, organizat duminică de Ministerul Sănătăţii pentru viitori medici, stomatologi şi farmacişti, trebuie să răspundă în patru ore la 200 de întrebări, un examen „deloc uşor”, a transmis preşedintele CNAS, Andrei Baciu.
„Astăzi este o zi crucială pentru cei 10.194 de candidaţi, viitori medici, stomatologi şi farmacişti care trec prin examenul de Rezidenţiat. Nu este deloc un examen uşor, sunt 200 de întrebări la care ai patru ore să răspunzi.
Există multe discuţii şi preocupări, dar un aspect vital despre acest lucru ne priveşte pe toţi: dorinţa de a face din România un loc unde toţi aceşti tineri medici, stomatologi şi farmacişti să dorească să rămână şi să îşi construiască carierele. Ca cineva care a lucrat ca medic în străinătate şi s-a întors în România, înţeleg provocările, dar şi oportunităţile unice pe care le avem aici, în ţara noastră.
Ţine numai de noi, de fiecare dintre noi, să ne concentrăm pe soluţie mai mult decât pe problemă şi să facem din România o alternativă la plecatul din ţară. Mult succes tuturor candidaţilor!”, a scris Baciu, pe Facebook.
Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Concursul se desfăşoară în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu o durată de patru ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Anul acesta s-au înscris la concurs 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie.
Candidaţii au la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…