Din cuprinsul articolului
Andrei Baciu, anunț privind vaccinarea anti-covid: Se va face în principal la cabinetele medicilor de familie. Misiunea CNCAV se va încheia în următoarele săptămâni.
După plecare lui Valeriu Gheorghiță de la conducerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), locul său a fost preluat de Andrei Baciu.
Acesta și-a început mandatul din 2 Martie, iar una din primele sale misiuni la conducerea CNCAV este transferul prin proceduri procedurale specifice al activităților desfășurate de această instituție către instituțiile implicate în continuare în campania de vaccinare anti-covid.
Începând de luni, 14 martie, datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de INSP
Misiunea CNCAV se va încheia în următoarele săptămâni, iar vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie.
„În perioada următoare se vor derula acțiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual și al activităților nemedicale desfășurate de către CNCAV, inclusiv prin preluarea de către instituțiile implicate în continuare a responsabilității asigurării operațiunilor logistice și de depozitare.
Începând de luni, 14 martie, datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Această măsură face parte din Planul tranziției activității de vaccinare împotriva COVID-19 de tip campanie către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății”, se arată într-un comunicat CNCAV.
Andrei Baciu, anunț privind vaccinarea anti-covid: Se va face în principal la cabinetele medicilor de familie
De asemenea, președintele CNCAV și secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu, a avut o ședință cu reprezentanții medicilor de familie despre integrarea activității de vaccinare anti-COVID-19 în Programul de Vaccinare al Ministerului Sănătății.
„I-am informat pe toți colegii că misiunea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea se va încheia în săptămânile viitoare, iar mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie.În calitate de președinte al CNCAV, le-am spus colegilor medici de familie că le apreciez munca extraordinară legată de vaccinarea anti-COVID-19, care a început în cabinetele lor pe 4 mai anul trecut și a dus până acum la vaccinarea a peste 1,1 milioane de români.I-am asigurat de asemenea de sprijinul Ministerului Sănătății pentru ca vaccinarea să se desfășoare în continuare așa cum trebuie”, a transmis președinte CNCAV și secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu.